Newsflash
ACTUALITATE Știri

CMR a lansat Aplicația Medicului, necesară și pentru votul electronic

de Florentina Ionescu - iul. 30 2024
CMR a lansat Aplicația Medicului, necesară și pentru votul electronic

Colegiul Medicilor din România a lansat recent o aplicație de mobil și îi îndeamnă pe medicii români să o acceseze pe telefonul mobil și să se înregistreze.

Aceasta se numește „Aplicația Medicului”, după cum arată Colegiul Medicilor din România (CMR) pe pagina oficială de Facebook. Ea este disponibilă atât pentru sistemul de operare iOS, cât și pe sistemul de operare Android. 

Ce permite: 

  • Avizare anuală doar prin intermediul aplicației 
  • Vizualizare punctaj EMC 
  • Vizualizare și descărcare a unei copii a certificatului de membru sau a avizului anual 
  • Depunere de cereri pentru alte documente, precum certificatul profesional curent etc. 
  • Transmitere feedback către Colegiul Medicilor din România 
  • Vizualizarea noutăților transmise prin intermediul aplicației

Pentru a accesa aplicația, datele medicului trebuie să fie actualizate, proces care poate fi realizat cu sprijinul Colegiului Teritorial. Pentru suport tehnic, medicii au la dispoziție adresa de e-mail: app-medic.suport@cmr.ro. Detalii despre Aplicația Medicului au fost publicate pe site-ul cmr.ro

Instalare și utilizare

Specialiștii CMR au oferit detaliile necesare privind instalarea și utilizarea Aplicaţiei Medicului. 

Instalarea și utilizarea aplicaţiei medicului va necesita parcurgerea următorilor paşi:

  • descărcarea aplicaţiei pe telefonul mobil (iOS & Android); 
  • înregistrarea utilizatorului (crearea contului de utilizator pe baza informaţiilor înregistrate şi verificate din baza de date a Colegiului Medicilor din România); 
  • autentificarea utilizatorului (cu nume de utilizator şi parolă). 

Se poate vota prin intermediul ei 

Aplicația Medicului este necesară pentru Votul Electronic, mai transmite CMR. Accesul la votul electronic se va face exclusiv pe telefonul mobil, prin Aplicația Medicului. Pentru suport tehnic, aveți la dispoziție adresa de e-mail: app-medic.suport@cmr.ro.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe