Newsflash
OPINII

CMMB la vârsta rezidenţiatului

de Biroul executiv CMMB - dec. 23 2022
CMMB la vârsta rezidenţiatului

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) a aniversat miercuri, 14 decembrie, 25 de ani de la înfiinţare, omagiindu-și fondatorii

La sediul din strada Avram Iancu nr. 1, adresa Colegiului din prima zi de funcţionare până astăzi, au fost alături membrii primului Consiliu, ales în 1997, și cei care îi reprezintă astăzi pe medicii bucureșteni. Au fost invitaţi membrii Biroului Executiv al CMR, ministrul Sănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila, rectorul UMF „Carol Davila”, prof. dr. Viorel Jinga.

Biroul Executiv al CMMB a conferit diplome de excelenţă medicilor care și-au asumat, în 1997, responsabilitatea coordonării instituţiei colegiale aflate la început de drum. Prof. dr. Leon Dănăilă, prof. dr. Miron Bogdan și conf. dr. Corneliu Zeana au evocat momentele importante și încercările prin care a trecut Colegiul în primii doi ani de funcţionare.

Ministrul Sănătăţii a remarcat viziunea și coerenţa conducerii organizaţiei profesionale a medicilor. Totodată, el și-a exprimat speranţa că printr-un efort comun se vor putea impune schimbarea percepţiei opiniei publice, creșterea încrederii în personalul medical, dezvoltarea profesională a acestuia, dar și protejarea profesioniștilor din domeniul medical de abuzuri, astfel încât să nu ajungem la o medicină defensivă, care generează riscuri pentru pacient și costuri pentru societate.

În acest sens, este importantă schimbarea legii malpraxisului, a spus profesorul Rafila. Prof. dr. Cătălina Poiană (foto), președintele CMMB, gazda evenimentului, a adresat un mesaj de suflet participanţilor și comunităţii medicale:

catalina poiana

„Dragi colegi, după teribila încercare prin care a trecut lumea medicală, aflată în prima linie a luptei cu pandemia, cu toate problemele și greutăţile lui, putem spune că acest an a fost unul mai bun decât 2021. Este drept că am muncit din greu în ultimele 12 luni pentru a repara efectele cataclismului sanitar și social adus de SARS-CoV-2.

Să nu uităm însă că, în primii ani ai pandemiei, dincolo de efortul și sacrificiile personale, am suferit din cauza pierderii unor prieteni dragi, a unor rude și a multor camarazi care au căzut la datorie, în confruntarea cu COVID-19. Sper că prin efortul nostru comun astfel de tragedii nu se vor mai repeta și știu că mai avem mult de lucrat pentru asta.

Dar, astăzi, în preajma unor Sărbători binecuvântate și binemeritate de noi toţi, am vrut să fim împreună la aniversarea unui sfert de secol de când funcţionează organizaţia noastră. Colegiul Medicilor din Municipiul București a împlinit 25 de ani.

Prima conducere aleasă a CMMB se întrunea, în decembrie 1997, și începea construcţia acestui edificiu colegial care astăzi îi apără și îi reprezintă deopotrivă pe fondatori, pe seniorii medicinei românești, de la care am învăţat noi carte, ca și pe tinerii rezidenţi care au vârsta Colegiului și pe care îi pregătim astăzi în cabinet, în sălile de operaţii sau de laborator.

Le mulţumim, astăzi, celor care au reușit, prin dăruire și implicare, să depășească dificultăţile începutului și să facă funcţională această structură colegială, să așeze fundaţia pe care s-a ridicat casa noastră comună.”

În încheierea mesajului său, prof. dr. Cătălina Poiană a transmis: „În prag de An Nou, vă doresc dumneavoastră, participanţilor la acest moment aniversar, le doresc tuturor colegilor noștri sănătate, bucurie, succes și multe vise realizate în 2023. Dragostea pentru profesie și grija pe care aţi dăruit-o pacienţilor și colegilor să vă fie răsplătite din plin, cu căldură și împlinire sufletească”.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe