Newsflash
Știri

Clinica rurală din Archita, rodul cooperării organizațiilor publice şi private

de L. Budin - iun. 9 2023
Clinica rurală din Archita, rodul cooperării organizațiilor publice şi private

În satul Archita, județul Mureș, se va înfiinţa o clinică - un proiect unic, prin faptul că va fi pentru prima oară când organizațiile publice şi private vor colabora pentru a înființa o unitate medicală rurală.

Clinica Archita este rodul asocierii dintre Consiliul Judeţean Mureş, Trustul Caritabil Maria Nobrega, SCJU Târgu Mureş, Spitalul Lukas pentru bolnavii de Alzheimer din Laslea, cu sprijinul Lions Clubs International (România), se arată pe site-ul Fundației Maria Nobrega.

Are sprijinul unor profesioniști din domeniul medical: prof. dr. Radu Deac şi dr. Horaţiu Suciu, ambii chirurgi români de prim rang în transplantul de inimă, precum şi în dr. Petru Oprean, fondatorul Spitalului Lukas şi specialist în îngrijirea bolii Alzheimer, se mai precizează.

 

Servicii medicale variate

În cadrul clinicii se doreşte acordarea unei game largi de servicii medicale, inclusiv îngrijire de prim ajutor de urgenţă, medicină de familie, obstetrică şi ginecologie, oftalmologie, pediatrie, medicină preventivă şi farmacie.

Beneficiari vor fi locuitorii din satul Archita şi din alte patru sate periferice. Grație Lions International, vor exista facilităţi mobile de oftalmologie şi medicină preventivă pentru alte 7 sate. 

Clinica va fi deservită, prin rotație, de două asistente și de doi medici, oferind o acoperire de 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână. Serviciile medicale vor fi gratuite pentru pacienți, se precizează pe site-ul Fundaţiei Maria Nobrega.

 

Clădire recent consolidată

Prof. dr. Radu Deac și dr. Petru Oprean, fondatorul Spitalului Lukas din Laslea, au menţionat, într-o conferinţă de presă susţinută la Archita, că proiectul respectiv, alături de cel al iniţierii unei caravane medicale pentru investigaţii medicale de specialitate, a fost discutat cu Regele Charles al III-lea, în timpul recepţiei oferite de suveran la Viscri, informează Agerpres.

Am avut privilegiul ca, împreună cu domnul profesor Pietro Laureano (preşedintele Consiliului Internaţional al Monumentelor şi Siturilor - ICOMOS, n.r.) şi cu domnul dr. Petru Oprean, să schimbăm câteva cuvinte cu Regele Charles al III-lea, a cărui viziune depăşeşte orice frumoasă închipuire pe care am avea-o. Deci, revenind la problema asistenţei medico-sanitare, s-au descoperit, din fericire, la iniţiativa acestui grup, care sperăm să rămână tot mai unit pentru ridicarea satului Archita, s-au descoperit în podul dispensarului vechi mai multe foi de observaţie cu numele şi datele personale ale unor parturiente, femei care au născut în acest dispensar (...) Trecutul ne arată că acest lucru este posibil. Autorităţile ne-au ajutat şi dispensarul care era plin de apă în subteran a fost consolidat, iar în acest moment mai este nevoie doar de finisarea acestuia. Sufletul care organizează şi traduce în fapt este domnul doctor Petru Oprean şi colectivul dânsului”, a spus dr. Radu Deac.

 

Concepte de medicină modernă

În paralel cu noua clinică, prin introducerea sistemului de caravană, se vor face investigații medicale de specialitate, dar se va insista şi pe latura de prevenire, a adăugat dr. Deac.

Şi iarăşi ceva extrem de important: vrem să implementăm aici urmărirea tardivă. Ne interesează dacă un bolnav a fost tratat chiar cu medicamente, nemaivorbind de operaţii sau lucruri mai complicate, cum arată la 1 an, la 5 ani, la 10 ani. Îi chemăm pe bolnavi să-i întrebăm ce calitate a vieţii au. Acestea sunt concepte de medicină modernă pe care trebuie să le imprimăm tineretului şi asta am făcut ani mulţi, aproape 60 de ani, la Târgu Mureş la Universitate, să învăţăm generaţiile tinere să gândească în acest fel. Nu le-am inventat noi, le-am învăţat de la alţii, dar avem obligaţia să le transmitem acestor tinere generaţii”, a precizat dr. Radu Deac.

El a afirmat că, în cazul proiectului Clinicii Archita, îşi va folosi experienţa dobândită inclusiv prin coordonarea proiectului AngioNet „Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare-dezvoltare şi crearea de noi infrastructuri” iniţiat de Academia de Ştiinţe Medicale din România, care s-a încheiat anul trecut.

Proiectul AngioNet, care a beneficiat de o finanţare de aproximativ 25 de milioane de euro, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), a făcut ca medicii din 17 centre de cercetare din ţară să poată depista, prin tehnici moderne de angiografie, boli ale arterelor cerebrale, ale bolilor arterelor inimii, ale arterelor periferice.

Deci sunt concepte moderne pe care le-am introdus în aceste centre şi se vede rezultatul (...) Am avut obiectivul să diagnosticăm şi să tratăm 1.700 de bolnavi şi la sfârşitul proiectului am tratat 35.000 de bolnavi cu bani europeni. Putem şi aici”, a declarat dr. Deac.

Satul Archita este situat la circa 30 de kilometri de Sighişoara, are o populaţie de aproximativ 650 de persoane. Este vizitat săptămânal de un medic de familie, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii precare.

Înainte de 1989, la Archita a existat o clinică, însă a fost lăsată în paragină, precizează Agerpres. 

 


Notă autor:

Sursă foto: obregafoundation.org

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe