Accidentul vascular cerebral (AVC), cunoscut în literatura de specialitate în special sub denumirea de stroke, reprezintă prima cauză de invaliditate, în raport cu toate celelalte afecţiuni. În toată lumea se înregistrează progrese în terapia acestuia, însă incidenţa continuă să rămână ridicată, indiferent de zona geografică la care ne referim. Mortalitatea a scăzut în ţările dezvoltate economic şi se menţine foarte ridicată în ţările est-europene. România se află în această zonă pe primul loc, dacă avem în vedere şi bolile cardiace.
La Congresul European de Stroke de anul acesta, desfăşurat la Barcelona, experţii cei mai importanţi în domeniu din întreaga lume au luat în discuţie prioritizarea unor noi abordări în reducerea riscului, efectelor şi consecinţelor globale ale stroke-ului. Recomandările comitetului de experţi se referă la următoarele deziderate: • cercetarea fundamentală • prevenţia în stroke • managementul stroke-ului acut • internetul, tehnologia şi comunicarea în secolul XXI, promovarea cooperării între grupurile interesate, guvernamentale, non-guvernamentale şi orice alte forme de cooperare şi pentru educarea medicilor şi pacienţilor, a publicului în general, influenţând decidenţii politici în utilizarea unui concept de sănătate a creierului care să promoveze măsurile preventive.
Concluzia generală a acestor dezbateri este că „pentru a accelera progresul în stroke, trebuie să depăşim momentul actual din punct de vedere ştiinţific, conceptual şi pragmatic. Progresul poate fi obţinut nu doar prin ceea ce vom face, ci şi prin ceea ce vom înceta să facem. Economii semnificative de timp, bani
şi efort se pot obţine prin renunţarea la practici bazate pe opinii nefondate, abordări nepotrivite şi influenţe financiare neadecvate“.
După o perioadă îndelungată de cercetări şi rezultate pozitive obţinute în multe zone ale lumii, putem să evidenţiem unele paradoxuri ale progresului:
1. Stroke-ul este prevenibil, cu toate că incidenţa globală este în creştere. Aceiaşi câţiva factori majori de risc sunt responsabili pentru majoritatea problemelor de sănătate mondială, dar rămân necontrolaţi la majoritatea pacienţilor. Managementul factorilor de risc este cea mai ieftină şi mai uşor aplicabilă parte a cunoaşterii noastre, dar prevenţia este neglijată şi majoritatea mediilor de viaţă nu permit un trai sănătos.
2. Deşi au fost făcute multe progrese în înţelegerea citotoxicităţii, depleţiei de neurotransmiţători, stresului oxidativ, suferinţei mitocondriale, inflamaţiei şi apoptozei, acestea au fost obţinute în relativă izolare faţă de cunoaşterea obţinută pentru aceleaşi mecanisme care stau la baza altor afecţiuni cerebrale importante cum ar fi bolile Alzheimer şi Parkinson, epilepsia, scleroza multiplă, traumatismele cranio-cerebrale.
3. Deşi semnele stroke-ului sunt bine descrise, majoritatea populaţiei cu risc nu le apreciază importanţa. În stroke, se cunoaşte demult că „time is brain“, dar prea puţini bolnavi ajung la timpul din fereastra terapeutică. Deşi se cunoaşte că atacurile ischemice tranzitorii (AIT) reprezintă o urgenţă, doar unul din opt pacienţi cu un prim stroke a prezentat un AIT anterior. Stroke-ul silenţios este cel mai frecvent tip, afectarea funcţiei executive reprezentând principala manifestare, deşi acest fenomen este practic necunoscut şi funcţia cognitivă este rareori evaluată.
4. Înţelegerea neurobiologiei leziunii cerebrale, a reparării şi a plasticităţii neuronale a progresat, dar, din păcate, niciun medicament histoprotector sau historeparator nu s-a dovedit eficace.
5. Reabilitarea în stroke este eficientă, dar insuficient disponibilă pentru majoritatea pacienţilor. Practici nedovedite, scumpe sau greşite, continuă să consume resurse şi îngreunează studiul unor abordări cost-eficiente.
Aceste date s-au discutat la 15 ani de la Conferinţa de la Helsingborg, organizată de OMS, la care am participat din partea României, constatându-se că o parte din măsurile stabilite atunci, la nivel mondial, cu privire la stroke, nu s-au putut realiza.
AVC trebuie privit ca o boală generală, deşi leziunea este concentrată asupra structurilor cerebrale. Relaţia cu funcţia cardiacă este deja definită în ceea ce se cheamă astăzi „neurocardiologie“. Efectele stroke-ului asupra altor organe sunt bine cunoscute.
