Un top realizat recent de Statista.com arată care sunt cei mai mari jucători din lume, din industria farmaceutică.
În iunie, Pharmaceutical Executive a publicat clasamentul anual, un top 50 al companiilor biofarmaceutice potrivit vânzărilor de medicamente cu prescripție medicală, în 2020.
Încă o dată, compania Roche a condus acest clasament, cu 47,5 miliarde în vânzările anuale alcătuite din vânzările unor medicamente populare, medicamente pentru cancer (precum Avastin) și medicamente pentru scleroza multiplă (cum este Ocrevus). Vânzările unor medicamente recent lansate, cum sunt Tecentriq, Perjeta și Kadcyla pentru cancer, și Hemlibra pentru hemofilie, au crescut, de asemenea, vânzările companiei Roche, potrivit Pharmaceutical Exec., citat de Statista.
O altă companie elvețiană, Novartis, a fost listată a doua în acest top al vânzărilor de medicamente cu prescripție medicală, cu medicamentul Gilenya pentru scleroză multiplă, și cu medicamentul Entresto pentru insuficiența cardiacă, acestea fiind în topul vânzărilor.
Johnson & Johnson, una dintre companiile care a dezvoltat cu succes un vaccin împotriva COVID-19, s-a clasat a doua în topul cheltuielilor alocate pentru cercetare și dezvoltare (R&D).
You will find more infographics at Statista
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe