Muzeul
Farmaciei din Lisabona
Când
am plecat la Lisabona, aveam intenţia să vizitez Muzeul Medicinii, despre care
citisem câte ceva pe internet. Dar, abia la faţa locului, aveam să aflu că, de
fapt, acest muzeu există doar pe site-ul Facultăţii de Medicină. În schimb, am
descoperit Muzeul Farmaciei. Din ţară, cunoşteam muzeele de profil de la Sibiu şi
Cluj-Napoca, dar cel din capitala lusitană a fost o adevărată revelaţie, deşi
puţină lume ştia acolo de existenţa lui. L-am găsit după o îndelungată şi
obositoare căutare, pe o străduţă numită Saldanha, dintr-un vechi cartier, nu
departe de locul intitulat Belvedere Santa Catarina.
Muzeul
este adăpostit de un somptuos palat, construit în anii ’70 ai secolului XIX, şi
aparţine Asociaţiei Naţionale a Farmaciilor, fiind singurul muzeu particular cu
o vedere de ansamblu asupra istoriei globale a farmaciei. Bugetul său nu
provine de la companii farmaceutice sau de la stat, 
ci de la toate farmaciile
portugheze.
Directorul
muzeului, dr. João Neto, o gazdă desăvârşită, mi-a oferit ample informaţii şi
m-a călăuzit prin numeroasele săli. A fost o călătorie de-a lungul a cinci
milenii de istorie a grijii pentru sănătate în diverse civilizaţii – de la
Egiptul antic, Mesopotamia şi Grecia antică, prin Islam, America de Sud, China,
Tibet, Japonia, Africa, până la Europa modernă; de la fosta colonie Macao, până
la Portugalia secolului XX.
„Farmacia
în lume“ începe de la etajul clădirii, fiind expuse, mai întâi, diverse pietre
– antecedente primitive, cedate de Institutul de Geologie şi Minerit. Atrage
atenţia o piatră de moară de la Fontalva, din epoca neolitică.
Din primele civilizaţii istorice, precum
Egiptul şi Mesopotamia, în mitologia cărora existau divinităţi ce aveau
capacitate de vindecare, s-au găsit pietre cu texte legate de sănătate şi
medicamente. Majoritatea erau un mod de a accede la practica medicală, exercitată
în temple de către magicieni-sacerdoţi. Sunt evocate astfel „Papirusul Ebers“
(unul dintre cele mai vechi tratate de medicină din anul 1500 î.Hr., păstrat la
Biblioteca Universităţii din Leipzig), precum şi „Codul lui Hammurabi“, o stelă
babiloniană (1750 î.Hr.) de la Luvrul parizian.
Din Egiptul antic, semnalez un sarcofag şi
celebra pudră de mumie (căreia i se atribuiau multiple proprietăţi
terapeutice). Vitrine întregi conţin vase din Egipt (cca. 3500–1700 î.Hr.),
statuete funerare cu inscripţii în calcar, figurine din bazalt cu puteri
curative, amulete, scarabei, perle, un unguentarium
din alabastru, vase cosmetice pentru ritualuri din Siria sau Orientul Apropiat
antic, tablete cuneiforme din ceramică (Babilonia).
În mitologia Greciei antice figurau divinităţi
legate de magie, medicină şi farmacie. În şcolile medicale de la Knidos şi Kos
s-au dezvoltat doctrine filozofice despre sănătate şi boli. Muzeul posedă vaze
din ceramică, alabastru etc.
Din epoca romană, sunt conservate vaze şi
obiecte din marmură, argint, spatule şi instrumente medicale din bronz. Din
aceeaşi perioadă, sunt expuse obiecte provenind de pe teritoriile Libanului,
Siriei, Palestinei, Italiei, Ciprului. Este remarcabilă statueta zeiţei romane
Hygea, fiica lui Asclepios şi a Epionei.
O statuetă din teracotă, de origine
precolumbiană, deschisă, arătând organele interne, ne introduce în zona
culturii şi civilizaţiei sud-americane. Figurine şi vaze pictate provin din
epoca civilizaţiei Maya.
După cum se ştie, medicina islamică se baza
pe terapia umorală în domeniul farmaciei şi medicinii, cunoştinţele fiind la
nivel foarte ridicat. S-au dezvoltat tehnicile şi operaţiile chimice –
distilarea şi filtrarea, sublimarea şi cristalizarea. Aceste cunoştinţe au fost
divulgate Occidentului prin şcolile de la Salerno şi Toledo. Arabii aveau
farmacii încă din secolul VIII, prima fiind la Bagdad. În muzeu pot fi văzute
vaze şi figurine din zona Islamului, provenite din Persia.
Este expusă şi o hartă medicală tibetană, de
fapt un desen cu punctele energetice din corpul omenesc, precum şi reprezentări
ale artei tibetane a vindecării.
Trecând la farmacia europeană din Evul
Mediu, sunt reconstituite câteva farmacii din secolele XVI–XX, cu felurite
vaze, recipiente şi mojare. Am putut admira vaze de faianţă, provenind din Veneţia
(sec. XVII), gravura pe hârtie a unui laborator de alchimie, recipiente din
faianţă, pentru sirop, din Franţa (sec. XVI–XVIII), lucrarea Hortus Sanitatis, scrisă în 1507 de
Johann Prüss din Strasbourg. Din fosta colonie portugheză Goa provine o piatră şi
o mică urnă din argint filigranat. Fabricate de iezuiţi în secolul al XVII-lea,
aceste pietre erau versiuni manuale ale unor pietre bezoar, extrase din
stomacul animalelor. Conţineau ingrediente exotice, precum şi pietre preţioase,
reţeta fiind un secret al iezuiţilor. Rezultau nişte produse cunoscute ca
antidot la muşcăturile veninoase ale şerpilor, scorpionilor sau insectelor.
Revoluţia farmaceutică a dus la dezvoltarea
antibioticoterapiei şi la organizarea pe scară mare a investigaţiilor
farmaceutice, folosirea terapeutică a hormonilor, a vitaminelor şi a altor
grupuri de medicamente. Din această perioadă, sunt expuse vaze pentru
medicamente, de diferite dimensiuni, din porţelan sau sticlă, provenind din
Anglia şi Franţa.
Aşa cum era firesc, muzeul prezintă, la
parter, evoluţia farmaciei în spaţiul portughez, totul evocat prin expunerea
unor vaze din faianţă cu portrete ale unor alchimişti, cutii cu medicamente din
Germania (sec. XVIII), microscoape din Franţa şi Anglia, seturi de lamele de
sticlă din Anglia, sticluţe din bronz (Spania), vaze mari cu dop de sticlă din
India (secolele XVIII–XIX), o balanţă portugheză (sec. XIX). Am aflat că
primele farmacii din Portugalia s-au deschis în secolul XIII, iar primele
documente se referă la o diplomă promulgată de regele Alfonso IV în 1338. Apoi,
João Curvo
Semedo şi Jacob de Castro Sarmento au fabricat remedii secrete la
scară mare, dând naştere unei dinastii de fabricanţi şi vânzători în domeniu.
În secolul XIX, erau populare segredoscurvianos şi Aqua de Inglaterra, fiind expuse sticle pentru aceasta din urmă,
precum şi volume – publicate la Lisabona în 1716 – ale celor doi autori, o
aprobare pentru deschiderea unei farmacii în 1798, un contuar de farmacie din
lemn de castan (cca. 1790), precum şi reconstituirea interiorului unei farmacii
vechi de peste 200 de ani, complet amenajată, aflată cândva în actualul PaÎo da
Sousa.
Mai
pot fi admirate primele farmacopee portugheze de Caetano de Santo Antônio (de
la mănăstirea Santa Cruz din Coimbra) şi cea scrisă de S. Vicente de Fora din
Lisabona, intitulată Farmacopeia Lusitana
(1704), o diplomă din 1919 a Şcolii Superioare de Farmacie din Lisabona,
vitrine cu fotografii ale unor farmacii sau de la cursuri de farmacie, un
alambic pentru fabricarea apei distilate (cca. 1920). Face o 
impresie deosebită
o farmacie tradiţională chinezească din secolul XIX, adusă din Macao, care a
funcţionat până în 1996, cu trei ani înainte ca această fostă colonie portugheză
să fie transferată sub autonomia Chinei.
Muzeul se încheie cu farmacii portabile,
folosite în racheta spaţială Endeavor
cu prilejul ultimei călătorii a mileniului trecut (decembrie 2000), în plus
fiind prezentate medicamente utilizate pe staţia spaţială Mir, precum şi alimente pentru cosmonauţii ruşi.
Dr. João Neto mi-a spus că 1996 a fost anul
creării acestui muzeu, care, împreună cu filiala de la Porto, deţine 17.000 de
obiecte, toate originale, pornindu-se de la donaţia colecţiei particulare dr.
Salgueiro Basso. Am putut să constat cum proiectul creării Muzeului Farmaciei
din Lisabona a devenit un punct de referinţă naţional şi internaţional, fiind
vizitat de mii de persoane şi bucurându-se de numeroase premii de prestigiu.
