Newsflash
ACTUALITATE Știri

Centrul IMOGEN va găzdui un punct de lucru al laboratorului de radiologie

de Magdalena Tănăsescu - mai 27 2024
Centrul IMOGEN va găzdui un punct de lucru al laboratorului de radiologie

Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Cluj-Napoca a deschis un punct de lucru în cadrul Centrului IMOGEN.

Potrivit unui comunicat al unității sanitare, pacienții vor avea un acces mai ușor la investigațiile efectuate cu cel mai performant aparat RMN aflat într-un spital public din această regiune a țării. De asemenea, este disponibil și un aparat CT de ultimă generație.

Toate investigațiile specifice IMOGEN vor fi efectuate de către echipele de specialiști dedicate. Ca și element de noutate, timpul de funcționare zilnică a unui aparat va fi dublat. Până acum acestea funcționau între orele 08,00 și 14,00, iar în prezent timpul de funcționare este între orele 08,00 și 20,00”, se menționează în comunicat.

Investigațiile imagistice neurologice și endocrinologice, care necesită o precizie ridicată, vor fi efectuate în premieră pe aparatul RMN de înaltă performanță de 3 Tesla. Ca urmare, se vor reduce substanțial timpii de așteptare pentru efectuarea unei investigații RMN. În prezent, pentru a face față solicitărilor, specialiștii radiologi efectuează investigații în sistem ambulatoriu și în zilele de sâmbătă. 

Se estimează că în noul punct de lucru vor fi realizate, în medie, 15 RMN-uri și 25 de CT-uri zilnic. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe