Newsflash
Cultură

Cabaret la Odeon

de Candid STOICA - feb. 17 2023
Cabaret la Odeon

Spectacolul „Cabaret” uimește printr-o distribuţie amplă și exactă, prin calitatea interpretării nu numai a dansurilor cu subtext sexual, totul prezentat de un Maestru de ceremonii misterios.

CabaretPuţină istorie pentru cinefili: Cabaret este un film muzical al anilor 1970 realizat de un mare regizor, fost dansator, Bob Fosse, câștigător a șapte Premii Oscar. Rolurile principale au fost interpretate de Liza Minnelli și
Michael York, pe un libret semnat de Joe Masteroff după piesa lui John Van Druten și povestirile lui Christopher Isherwood.

Acţiunea filmului se desfășoară în Berlinul anilor 1930, în perioada de ascensiune a Partidului Nazist, și avea scene de dans de cabaret cu o sexualitate îndrăzneaţă pentru timpul respectiv. Impactul lui asupra publicului de pe întregul mapamond a fost extraordinar.

De aceea cred că acţiunea grupului de realizatori condus de Răzvan Mazilu (regie, coregrafie, costume), alături de Sabina Spătaru (decoruri) și Marin Alexeevici (conducerea muzicală) este o mare îndrăzneală artistică, dovedind, dacă mai era nevoie, că și în teatrele din România se pot realiza spectacole de musical la un nivel artistic destul de înalt. Spectacolul a mai fost realizat de Răzvan Mazilu și la Teatrul German din Timișoara, bineînţeles, cu altă echipă de actori.

Spectacolul de la Teatrul Odeon folosește același scenariu ca și filmul lui Bob Fosse, acţiunea poveștii desfășurându-se pe două planuri. Pe scurt: un tânăr american, Clifford Bradshaw, sosește la Berlin, încercând să devină scriitor.

E găzduit într-o casă unde trăiesc mai multe familii, printre care și o cântăreaţă celebră americană, Sally Bowles, de care tânărul american se îndrăgostește subit. Acţiunea se petrece când în barul Kit Kat Club, când în apartamentul unde locuiește tânăra cântăreaţă.

Spectacolul uimește printr-o distribuţie amplă și exactă, prin calitatea interpretării nu numai a dansurilor cu subtext sexual, totul prezentat de un Maestru de ceremonii misterios – Mihai Smarandache. Acesta, cu o creaţie impresionantă, uimește prin schimbările tonalităţilor vocale și prin trucurile unui personaj cu misiunea de-a anima publicul barului.

Finalul este stupefiant pentru publicul prezent și nu-l voi dezvălui, pentru a incita viitorii spectatori.

Citiți și: Omagiu unui intelectual vizionar

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe