„În cinstea Zilei rinichiului, bea un
pahar cu apă!“, este sloganul lansat de Societatea Română de Nefrologie (SRN)
cu ocazia Zilei mondiale a rinichiului,
celebrată anul acesta la 13 martie (se sărbătoreşte anual, în a doua zi de joi
a lunii martie). Este un semnal de alarmă pe care SRN doreşte să-l tragă asupra
pericolului reprezentat de boala cronică de rinichi (BCR) în rândul populaţiei.
„A avea BCR, din păcate, reprezintă poate cel mai important marker de prognostic
negativ. Este poate cel mai important predictor de sănătate sau, dimpotrivă, de
boală“, a declarat prof. dr. Adrian Covic, preşedintele SRN, în cadrul conferinţei
de presă organizată la Bucureşti, la 13 martie a.c.
Unul din zece cazuri
este pur nefrologic
Din
datele Registrului Renal Român (RRR) aflăm că 10% din populaţia României are
BCR. Acelaşi procent îl regăsim şi în datele epidemiologice validate şi
publicate ale centrelor universitare din Iaşi şi Timişoara, dar şi în alte ţări
din Europa şi SUA. Putem spune că este o constantă a prevalenţei acestei boli.
Din păcate, spune profesorul Covic, peste 90% din această „proporţie uimitoare“
nu este cunoscută sau recunoscută: „BCR este un mare imitator. Foarte mulţi din
aceşti pacienţi circulă cu etichetele de hipertensiune arterială (HTA), foarte
mulţi sunt diabetici, alţii, foarte mulţi, sunt vârstnici. Până la urmă, ei mor
printr-o combinaţie de factori în care de departe BCR reprezintă cel mai
important factor de prognostic negativ. Şi, doar 1% din acest aisberg uriaş
sunt dializaţi şi transplantaţi“.
Partea
bună, dacă putem spune aşa, este că „nefrologia reprezintă cea mai de succes
poveste a medicinii româneşti postcomuniste“, afirmă preşedintele SRN. Datele
RRR arată că supravieţuirea la patru ani a bolnavilor dializaţi, în România
(peste 11.000), „bolnavi care au un risc mai mare decât bolnavii canceroşi“,
este de peste 70%, „cea mai bună rată de supravieţuire din lume, potrivit
studiului EVEREST“. Dacă înainte de 1989 existau şapte centre de dializă în
toată ţara, acum sunt peste 150, din care 80 s-au înfiinţat numai în ultimii
ani.
„BCR
nu există“, afirmă conf. dr. Adalbert Schiller, de la UMF „Victor Babeş“ Timişoara:
„Noi vorbim de un concept în care căutăm, cât mai devreme posibil, leziuni de
rinichi induse de alte boli, sau chiar de boli specifice rinichiului. Acestea,
fiind cronice, nu se vindecă, ci au tendinţe de progresie, iar în timp reduc
funcţia şi ajungem să ne lăudăm după aceea cu pacienţi de hemodializă bine
trataţi“. Mesajul pe care medicul încearcă să îl transmită este de a încerca
prevenirea acestui fenomen, printr-o detectare în masă a persoanelor cu BCR,
investigarea lor, căutarea cauzei şi încetinirea progresiei. Acest lucru „nu
îl poate face numai nefrologul, ci este nevoie de o abordare interdisciplinară“.
În acest sens, profesorul Schiller spune că a fost iniţiat un proiect –
Nefrocardia („de la Nefrologie, Cardiologie, Diabet“) – care a reuşit să adune
în acelaşi loc specialişti şi „să vorbim împreună despre nişte bolnavi care
necesită o abordare atât de multiplă şi de largă“. De altfel, statisticile arată
că doar 10% din cauzele BCR sunt pur nefrologice. Pe primul loc se află cauze
de natură diabetică (50%), urmate de cauze cardiovasculare (25%).
Prof.
dr. Gabriel Mircescu, preşedintele Comisiei de Nefrologie din Ministerul Sănătăţii
şi director al RRR spune că, în România, deşi este o problemă de sănătate
publică, BCR este frecvent ignorată: „sunt peste 1,8 milioane de persoane
raportate de medicii de familie ca având factori de risc, dar numai 45.000 sunt
diagnosticate cu BCR“. Şi asta, în ciuda faptului că pentru a pune un
diagnostic de BCR sunt necesare numai două măsurători: „un examen de urină şi o
măsurare a creatininei serice“. Pentru remedierea acestei situaţii,
specialistul recomandă, ca o posibilă soluţie, îngrijirea integrată a pacienţilor
cu BCR, în grupuri de practică medicală pluridisciplinare, care includ cabinete
ale medicilor de familie, diabetologilor şi nefrologilor, spitale cu secţii de
nefrologie şi centre de dializă sau de transplant renal.
Studiul
PREDATORR: diabetul zaharat şi HTA, peste estimări
În
urmă cu aproximativ un an, SRN şi Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi
Boli Metabolice au lansat un studiu – PREDATORR – pentru a afla prevalenţa
prediabetului şi a diabetului asupra obezităţii şi BCR în România. Studiul s-a
încheiat, dar pentru că datele nu sunt încă prelucrate la nivelul întregii ţări,
prof. dr. Eugen Moţa, fostul preşedinte al SRN, a prezentat situaţia pe trei
regiuni ale ţării – regiunile S-V, S şi Bucureşti-Ilfov – din cele opt. Au fost
incluşi 2.728 de pacienţi pe grupe de vârste, cei mai mulţi (1.882) fiind din
grupa de vârstă 60–79 de ani, pentru că „populaţia lumii îmbătrâneşte şi
prevalenţa cea mai mare a BCR, la această vârstă o întâlnim“, spune profesorul
Moţa. 58% din subiecţi au fost femei, restul bărbaţi.
Prevalenţa
BCR în cele trei regiuni este de 12,4%, „puţin peste ceea ce ştiam noi –
estimarea era în jur de 10%“. La grupa de vârstă 20–39 de ani este de 6,8%, în
timp ce la grupa de vârstă 60–79 de ani este de 18,6%.
Prima
cauză a BCR – diabetul zaharat – are o prevalenţă, în cele trei regiuni menţionate,
de 17,9%, în condiţiile în care diabetologii o ştiau în jur de 8%. Şi prevalenţa
prediabetului este una înspăimântătoare – 25,1%. „Adunate, cele două dau o
cifra absolut alarmantă. Până la urmă prediabetul zaharat este suportul
diabetului. Pacienţii aceştia vor dezvolta diabet în următorii ani, iar numărul
pacienţilor cu diabet zaharat aflaţi în tratament dialitic este cam de 15%. În
America este de aproape 50%“, mai spune profesorul Moţa.
În
ce priveşte a doua cauză a BCR – HTA –, acesta spune că „suntem in discordanţă
cu un studiu organizat în două ediţii pe întreg teritoriul României – studiul
SEPHAR – de Societatea Română de Hipertensiune, din care a rezultat o prevalenţă
a HTA, anul trecut, de 40%. La noi, prevalenţa în cele trei regiuni este de
61,7%“.
Ziua
mondială a rinichiului nu este un moment festiv, spune prof. dr. Mircea
Penescu, directorul Spitalului „Carol Davila“ Bucureşti, însă „este un moment
de a se atrage atenţia că bolile de rinichi evoluează de foarte multe ori tăcut,
perfid şi că ne trezim în stadii foarte avansate de boală, atunci când nu se
mai poate face altceva, decât eventual să se protezeze funcţional rinichiul
prin hemodializă, dializă peritoneală sau să se recurgă la transplant“.
Trei
analize simple pot elimina riscul de boală
Pornind
de la ideea că România se confruntă cu o creştere a prevalenţei tulburărilor
cronice de rinichi, dar şi cu o tendinţă de subdiagnosticare a acestora, recent
a fost înfiinţată Asociaţia pentru studii reno-metabolice şi nutriţionale, cu
scopul de a ameliora sănătatea şi calitatea vieţii pacienţilor cu BCR cu
probleme metabolico-nutriţionale. Preşedintele asociaţiei este conf. dr.
Cristian Serafinceanu, şeful Centrului de hemodializă din cadrul Institutului
Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. dr. N. Paulescu“. Anunţul
a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Institutul „Prof.
dr. N. Paulescu“, miercuri, 12 martie a.c.
Doctorul
Serafinceanu spune că BCR poate fi depistată prin trei analize simple:
glicemie, creatinină şi sumar de urină şi recomandă tinerilor să-şi facă aceste
trei analize o dată la trei ani, iar persoanele cu vârsta peste 50 de ani,
anual. Şi prof. dr. Mihai Voiculescu, şeful Clinicii de Nefrologie şi Medicină
internă a Institutului Clinic Fundeni, spune că trebuie să insistăm pe prevenţie
şi pe depistarea precoce, „deoarece complicaţiile BCR sunt la fel de severe.
Amintesc aici bolile cerebrovasculare şi atacul vascular cerebral“.
Robert
Agafiţei, managerul Institutului „Prof. dr. N. Paulescu“ arată că din cei
aproximativ 6.000 de pacienţi cu diabet zaharat internaţi anual în institut,
aproape 1.000 prezintă şi complicaţii renale.
BCR este o problemă de sănătate publică,
implicând costuri considerabile. Şi cum „introducerea în programul de dializă
se face destul de abrupt, pentru că nu există un program de predializă“, conf.
dr. Alexandru Rafila, specialist în sănătate publică, face un apel pentru
identificarea persoanelor la risc. El consideră că aici poate intervenii asociaţia
nou înfiinţată, care poate oferi reperele de identificare a pacienţilor la
risc.