Trăim într-o societate tensionată, agresați și suprastimulați de
informație care se revarsă pe toate canalele: telefon, tabletă, radio,
televizor. Informația e accesibilă, totul e la un click sau touch distanță,
inclusiv diagnosticul și tratamentul unei boli. Ne confruntăm acum cu două
curente de gândire diametral opuse: fie dăm medicamente multe rapid, în orice
situație, fie nu dăm nimic niciodată. Ce îi sperie cel mai tare pe părinți sunt
antibioticele. Cunoscute de aproape o sută de ani, aceste medicamente care au
salvat milioane de vieți devin acum, pentru un segment de populație, unul
dintre „inamicii“ de top. Fiecare părinte are acum la dispoziția sa bloguri de parenting,
unde toată lumea își scrie părerea despre tratamentele copilului, mai ales
despre antibiotice și vaccinuri. Pe de o parte, toată lumea știe de microbi și
că ei se duc când dăm antibiotic. Însă noile teorii vehiculate pe internetul
românesc (dar nu numai) fie infirmă direct existența acestor vietăți, fie
propovăduiesc efectele benefice ale acestora asupra organismului, fără a mai
face distincția între agenții patogeni și flora comensală. Chiar corpul medical
a devenit mai restrictiv în ceea ce privește administrarea acestora, fenomenul
de supraprescripție fiind arhicunoscut în rândul specialiștilor. Laicul se
confruntă cu teorii contradictorii, dar va crede în aceea care se mulează cel
mai bine pe propriul sistem de valori și pe experiența personală.
Accesul la serviciile medicale devine din ce în ce mai dificil,
pentru că personalul medical se împuținează de la an la an, iar birocrația crește.
Dacă faci febră azi, trebuie să te programezi la medicul de familie mâine și,
cândva, vei ajunge la un specialist care să îți prescrie un tratament. Astfel,
unii părinți preferă să acționeze pe baza experiențelor anterioare și se duc
din proprie inițiativă să procure medicamentul de la farmacie – dacă data
trecută a mers, o să meargă și acum. Se scutește timp și stresul de a sta pe la
ușile medicilor. Uneori însă, lucrurile nu trec dar nici tendința de a căuta
soluții imediate nu dispare. Intervine internetul, unde toată lumea are o
părere și citează o sursă „științifică“ legată de bolile infecțioase și de
tratamentele acestora. Dacă empiric antibioticul nu a funcționat, dar sucul de
sfeclă, ceaiul de ceapă, cataplasma cu varză aplicată de alții au dat
rezultate, în mod cert vor fi încercate. Părintele are mai multă încredere
într-o mămică cu blog, cu postări pe diverse teme, de la rețete de mâncare la
remedii naturiste care au funcționat „garantat“ și care sunt susținute de
teorii pseudoștiințifice găsite undeva în oceanul internetului. Postările sunt
lungi, atractive, povestite frumos, te relaxează, chiar sunt amuzante pe
alocuri și inspiră încredere. Deținătoarele acestor bloguri sunt disponibile
imediat pentru a oferi ajutor și sprijin în orice situație. Medicul însă e greu
accesibil, iar atunci când e solicitat e expeditiv, oferă informații puține sau
chiar deloc și în mod cert neatractive, iar de cele mai multe ori e înconjurat
de alți copii bolnavi, care strănută și plâng. E încercănat, ciufulit, surmenat
și indisponibil. Pierde teren și credibilitate în fața pacientului pentru că
lucrează sub presiunea timpului și atunci e nevoit să își distribuie acest timp
unui număr mare de pacienți în mod inegal, pentru că urgențele și cazurile
grave necesită mai multă atenție. Nu are timp să răspundă la întrebări și să
dea explicații, mai ales la camera de gardă, când consultă la foc automat 10–12
ore.
Acest fenomen poate fi explicat prin conceptul de disonanță
cognitivă – tendința naturală a creierului nostru de a căuta constanță în
percepții. Atunci când un individ deține două sau mai multe idei, valori sau
credințe contradictorii, are un comportament care intră în conflict cu una sau
mai multe valori sau credințe proprii, apare și disconfortul psihic și
echilibrul nostru interior are de suferit. Disonanța cognitivă apare și atunci
când suntem confruntați cu informații care intră în conflict cu informațiile,
ideile sau valorile preexistente în mintea noastră. În mod natural, creierul va
încerca să reducă acest disconfort prin comportamente menite să compenseze sau
să evite informațiile noi care ar putea intra în conflict cu sistemul intern.
Leon Festinger explică astfel: disonanța cognitivă poate fi considerată o condiție
apriori care generează un comportament orientat către reducerea acestei disonanțe,
la fel cum senzația de foame generează un comportament adecvat orientat către
reducerea acesteia. Gradul de disonanță cognitivă e influențat de cât de
importante sunt pentru noi credințele și de cât de inconsistente sunt ele. Cu
cât conflictul este mai mare, cu atât disconfortul crește și astfel crește
presiunea de a corecta acest dezechilibru. Un exemplu clasic al acestui concept
este fabula lui Esop cu vulpea și strugurii. Fenomenul de disonanță cognitivă
ne influențează puternic comportamentul și modul în care acționăm. Informațiile
contradictorii pe care le citim sau le auzim zilnic ne perturbă masiv
echilibrul psihic, iar comportamentul pe care îl avem este căutarea unei surse
rapide de a ne restabili homeostazia. Iar surse medicale credibile în mediul
online românesc sunt puține spre deloc.
Un alt fenomen psihologic întâlnit este confirmation bias,
tendința individului de a accesa informații care să confirme lucruri deja știute
și nu informații contradictorii.
Disconfortul pe care îl resimte pacientul sau aparținătorul se
manifestă prin anxietate, confuzie, suspiciune marcată. Corpul medical nu este
pregătit să facă față unui părinte informat sau dornic să cunoască detalii care
până acum zece ani erau cunoscute doar de doctori. Trebuie să fim disponibili și
capabili să răspundem cu răbdare pacientului din fața noastră, pentru că în
cazul în care vom continua să fim ermetici nu vom mai fi o sursă de încredere.
Accesul la informație de orice fel este ușor, iar capacitatea de selecție a
informației relevante este dificilă pentru un neinițiat. Vom pierde în fața
unor mămici sau tătici cu har pentru povești, care transmit informații eronate
prin bloguri ușor accesibile și care sunt dispuși oricând să răspundă unui
părinte îngrijorat.
