Dacă vor fi plecat artiştii români de pe la
noi spre alte zări de basme pline, într-un timp în care pe aici Făt-Frumos era
deopotrivă şi Zmeul, şi regele, şi bufonul, şi (mai cu seamă) călăul, întoarcerea
lor târzie spre tărâmul ce i-a ştiut cândva tineri, cutezători, însetaţi de
larguri, cu neostoit dor de a se măsura cu necunoscutul cel de dincolo de zare,
este astăzi firească şi reciproc aşteptată: de ei, reîntorşii la obârşii, de
noi, rămaşii (încă) de pază lângă focul vetrei cel mutat înlăuntrul nostru.
Cu Basme
lăuntrice vine acum la întâlnire cu bucureştenii pictorul Nicolae Groza (n.
1943), trăitor în Belgia din 1984, după ce îşi făcuse intrarea în lumea artelor
din România (Premiul UAP pentru artă monumentală – 1966 şi 1970; Premiul pentru
pictură al municipiului Bucureşti – 1969, 1981) şi, între 1969 şi 1983 a fost
profesor la catedra de Pictură monumentală a Institutului de Arte Plastice
„Nicolae Grigorescu“ din Capitală.
Expoziţia
de la Galeria „Dialog“ din Primăria sectorului 2 Bucureşti se înscrie în
irezistibila chemare a basmului acela, cel mai frumos din câte va fi creat
neamul românesc spre a tălmăci cumva întraductibilul dor: Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără moarte, un basm lăuntric pe
care-l repetăm fiecare-n felul nostru şi, cu care ne legitimăm trecerea prin
valea (ne)plângerii cu numele de viaţă.
Cele 51 de lucrări care alcătuiesc expoziţia pictorului Nicolae Groza
sunt, potrivit mărturiei artistului, realizate în ultimele luni. Tema care le
luminează tâlcul ţine de farsele tragicomice ale căutării unei echilibru într-o lume de îngeri nebuni, între însingurare şi rătăcire, când umbra tăcerii se preschimbă-n strigăt.
Este o lume de măşti în care chipul omului,
cel care va fi fost cândva creat după asemănarea cu El, îşi caută alcătuirea
primordială prin mistere (fie şi medievale), ieşiri din umbră, vise spre o deşteptare
în care par să se înfrunte roşul (o fi soarele unor zori promiţători de linişti?),
negrul (o fi noaptea gândului?), galbenul auriu (o fi tezaurul cald al iubirii
ce-şi caută împlinire?), verdele (o fi bruma de speranţă rămasă în cutia
Pandorei după marea risipă?) cu, peste toate, omul-mască, omul-umbră, omul-înger,
omul-rege nebun, omul-drum şi răscruce, omul-strigăt în pustiul din el.
Pe unde ar fi de găsit omul-om? Iată întrebarea
pe care ne-o strecoară, ca o pe cruntă provocare, pictorul Nicolae Groza, obligându-ne
să cântăm în chiar basmele lăuntrice proprii răspuns la haosul dintr-o lume
(i)raţională făcută parcă după chipul şi asemănarea noastră.
Nenumăratele participări la expoziţii
colective naţionale şi internaţionale, personalele sale din România, Belgia,
Olanda, Germania, SUA, au impus atenţiei arta acestui creator care a făcut se
pare din Casa de Cultură Belgo-Română de la Bruxelles (unde a expus anual din
2005 până în 2013) locul predilect din care trimite spre lume semnale colorate
desprinse din basmele româneşti în vremea noastră refractară la poveşti de
adormit inocenţe. Şi totuşi basmele s-au mutat în noi.
Până la 20 octombrie 2013, expoziţia rămâne
deschisă şi vă aşteaptă.
