Newsflash
Ars Medici

Sistemul glimfatic

de Acad. Constantin POPA - dec. 15 2016
Sistemul glimfatic

   Creierul a fost dintotdeauna considerat singurul organ din corpul uman privat de sistemul limfatic. Această interpretare a pus problema încercării de a modela un probabil sistem de „epurare” a creierului, precum cel descris pentru organele periferice. În ultimii patru ani, s-au realizat două mari descoperiri care revoluționează modul de gândire asupra conceptului de epurare a deșeurilor cerebrale. Prima descoperire, din 2012, descrie un sistem de circulație intracerebrală a lichidului cefalorahidian (LCR), denumit „sistem glimfatic” (asocierea cuvintelor „glial” și „limfatic”). Apoi, în 2015, extraordinara descriere a vaselor limfatice intracraniene veritabile, situate în dura mater, de-a lungul sinusurilor venoase, care până în prezent rămăseseră neobservate.

 

Prima revoluție: descoperirea sistemului glimfatic

 

     Circulația intracerebrală a LCR și posibilele sale funcții de „epurare” a creierului sunt concepte destul de vechi, însă au rămas nestudiate până nu demult. Genialitatea unei echipe americane, din Rochester, condusă de Maiken Nedergaard, s-a interesat iar de acest aspect al fiziologiei cerebrale, utilizând echipamente dintre cele mai performante disponibile în prezent pentru cercetătorii din domeniul neuroștiințelor. Astfel, aceștia au putut descrie în 2012 sistemul glimfatic. De fapt, atunci când injectăm un trasor fluorescent în LCR, acesta poate fi regăsit, 30 de minute mai târziu, în ansamblul parenchimului cerebral, ceea ce demonstrează că LCR pătrunde în parenchimul cerebral. De asemenea, știm că această difuziune a LCR în parenchimul cerebral se realizează prin intermediul unui spațiu situat în jurul vaselor, denumit spațiul Virchow-Robin, structură descrisă de Virchow în 1851, apoi de Robin, în 1859. Aceste spații perivasculare sunt limitate de parenchimul cerebral prin terminațiile astrocitare și de structurile vasculare prin celulele endoteliale. De asemenea, este interesant de notat că aceste spații Virchow-Robin se regăsesc la un moment dat de-a lungul arterelor și venelor, iar sensul de circulație este unic: LCR pătrunde în creier de-a lungul venelor. Acesta creează un gradient arteriovenos care permite LCR să traverseze interstițiul cerebral pentru a drena la acest nivel metaboliții intraparenchimatoși (figura). LCR este apoi drenat în sânge prin sinusurile venoase via granulațiile arahnoidiene, însă totodată și prin vasele limfatice.
     Chiar dacă există încă un număr mare de necunoscute în ceea ce privește funcționarea sistemului glimfatic, mecanismul de acțiune pare foarte clar. Astfel, se propune ipoteza conform căreia fluxul de LCR este dependent de pulsația arterială. Fiind în contact cu arterele, spațiile Virchow-Robin determină ca deplasarea peretelui arterial să joace un rol de pompă indispensabilă bunei funcționări a sistemului glimfatic. Cunoaștem că o parte din mecanisme permit LCR – și altor molecule incluse în acesta – să traverseze terminațiile astrocitare. Acest flux de LCR va fi favorizat de activitatea canalelor permeabile soluțiilor apoase, compuse din aquaporină 4, localizate în prelungirile astrocitare din jurul vaselor, denumite și terminații astrocitare. (...)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe