O intervenție chirurgicală demonstrativă a avut loc recent, în premieră, la Arad. Este vorba despre o histerectomie laparoscopică efectuată cu tehnica VNOTES.
Intervenția s-a derulat în Blocul Operator al Secției Clinice Obstetrică Ginecologie, unde a participat ca invitat dr. Laurențiu Pirtea. Acesta, împreună cu o echipă formată din medici din Arad și Timișoara, au efectuat o intervenție chirurgicală laparoscopică, demonstrativă, folosind tehnica VNOTES.
„Practic, s-a realizat o procedură minim invazivă care îndepărtează uterul printr-o incizie vaginală, fără incizii abdominale, folosind instrumente chirurgicale ghidate de o cameră introdusă prin vagin. Această tehnică permite vizualizarea și manipularea organelor pelvine printr-o singură incizie vaginală, eliminând cicatricile abdominale asociate metodelor laparoscopice clasice”, a explicat dr. Cristian Furău, medic primar obstetrică-ginecologie, medic coordonator Bloc Operator III (Obstetrică-Ginecologie) la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad.
Intervențiile chirurgicale ce folosesc tehnica VNOTES permit o recuperare mai rapidă și dureri postoperatorii mai ușoare și de scurtă durată, pacienta fiind externată la 24 de ore de la operație, se mai arată în postarea publicată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pe Facebook.
Sursa foto: https://www.facebook.com/scjua
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe