Electromiografia
(EMG), numită corect electroneuromiografie, este o metodă de diagnostic care
vizează bolile sistemului nervos periferic compus din nervi (spinali și
cranieni) și mușchi. Aceasta are două părți principale: studiul de conducere
nervoasă (măsurarea vitezelor de conducere) și electromiografia propriu-zisă.
Studiul de conducere nervoasă se efectuează prin aplicarea unor stimuli
electrici la nivelul pielii, pe traiectul nervilor senzitivi sau motori și
culegerea informației cu ajutorul unor electrozi de suprafață, aplicați pe
traseul aceluiași nerv sau pe mușchiul inervat de nervul studiat. Studiu
electromiografic se realizează cu ajutorul unui electrod în formă de ac,
introdus intramuscular, care înregistrează activitatea electrică a mușchiului,
de repaus și contractilă.
Scopul
investigației este de a diagnostica afecțiuni neuromusculare precum cele ale
nervilor periferici, boli ale plăcii neuromusculare sau ale mușchilor. Plaja
largă a semnelor și simptomelor pacienților cuprinde dureri, amorțeli,
furnicături, tulburări de sensibilitate, scăderea forței musculare, atrofii
musculare, fasciculații, crampe etc. De altfel, electromiografia poate fi
privită ca o extensie a examinării clinice și trebuie întotdeauna interpretată
în raport cu aceasta.
Investigația
se efectuează frecvent în regim ambulatoriu, într-un cabinet plăcut, bine
izolat electric. Pacientul, cât mai relaxat, trebuie așezat confortabil pe un
pat sau canapea, iar înainte de a începe examinarea, se discută atent motivele
prezentării și se lămuresc detaliile legate de tehnica de diagnostic.
Electromiografia are un grad de invazivitate comparativ cu alte metode de investigație,
precum ecografia, radiografia etc, iar în anumite momente presupune și o
participare activă a pacientului. Durata depinde de la un pacient la altul, în
medie fiind între 30–60 de minute.
Principalul
risc al investigației este disconfortul determinat de impulsurile electrice și
inserția intramusculară a acului. Având în vedere că se practică și la copii,
acest disconfort este totuși redus. Întrucât durerea este o senzație
subiectivă, ea diferă de la un pacient la altul, unii pacienți considerând
chiar agreabilă procedura. Complicațiile sunt rare, fiind reprezentate de
sângerarea la locul inserției electrodului ac, urmată de apariția unei echimoze
sau hematom, ori penetrarea unor alte structuri (nerv, vas de sânge, plămân,
tub digestiv etc).
Cum trebuie
pregătit pacientul înainte de investigație?
Pacientul
trebuie să aibă pielea curată și să nu aibă infecții cutanate, mai ales în zona
ce urmează a fi explorată (dacă pacientul are un membru imobilizat în aparat
gipsat și care trebuie explorat, aparatul
gipsat se îndepărtează). Pacientul este dezbrăcat și întins pe o canapea într-o
poziție cât mai confortabilă, pielea fiind dezinfectată cu un antiseptic
obișnuit. Și temperatura este importantă, scăderea acesteia modificând studiul
electric și ducând la rezultate fals-pozitive. În general, o temperatură a
extremităților sub 33 de grade nu este recomandată și trebuie realizată
încălzirea înainte de a începe procedura.
În
asocierea unui tratament anticoagulant, este important ca pacientul să aibă o
determinare recentă de INR (intervalul terapeutic obișnuit este între doi și
trei), pentru a aprecia riscul de sângerare, cu posibilitatea apariției unui
hematom. Dacă INR-ul crește peste trei, crește foarte mult și riscul
hematoamelor musculare, fiind necesară scăderea valorilor. Personal prefer ca
în aceste situații să nu înțep mușchi bine vascularizați sau de la nivelul
feței și trunchiului.
Ce se
poate face cu un electromiograf?
Electromiograful
este, de fapt, un computer prevăzut cu un soft special care permite colectarea
datelor și interpretarea lor, efectuându-se mai multe tipuri de investigații.
Studiul conducerii nervoase (electroneurografia) presupune studiul nervilor
motori și senzitivi, cu ajutorul unor impulsuri electrice ce determină reacții
ale nervului, culese apoi cu electrozi speciali de suprafață. Stimularea
nervoasă repetitivă este utilizată în diagnosticul afecțiunilor de placă
motorie (miastenia gravis, sindromul Eaton-Lambert, botulismul), și reprezintă
un studiu electric în care se aplică stimuli pe traiectul unui nerv și se
culege răspunsul motor cu electrozi de suprafață montați la nivelul mușchiului
studiat, stimulii fiind repetați, de intensitate supramaximală.
Studiul
electromiografic este o metodă de diagnostic complementară studiului de
conducere, care utilizează un electrod ac, iar prin inserția intramusculară a
acului se culeg informații atât despre mușchiul puncționat, cât și despre
nervul și rădăcinile spinale care îl inervează. De aceea, se folosește în boli
musculare (miopatii) și în boli ale nervilor periferici (neuropatii). Testul
poate fi calitativ și cantitativ. Frecvent sunt necesare mai multe înțepături
și este dificilă aprecierea numărului lor de la început.
Electromiografia
de fibră unică (single-fiber EMG) este o tehnică specială care are utilitate
maximă în afecțiunile joncțiunii neuromusculare, prin înregistrarea
potențialelor individuale de fibre musculare. Migăloasă, tehnica presupune
multă participare și răbdare din partea pacientului.
Potențialele
evocate vizuale (PEV) aduc informații importante privind integritatea
funcțională a analizatorului vizual, în special la nivelul nervului optic, în
porțiunea prechiasmatică. Se folosesc în boli demielinizante (cel mai frecvent
pentru nevrita optică retrobulbară din scleroza multiplă), boli inflamatorii
ale sistemului nervos central, boli degenerative ale sistemului nervos central,
boli vasculare, compresiuni asupra nervului optic sau chiasmei optice.
Potențialele evocate senzitive (PES) aduc informații despre integritatea
funcțională a sistemului somatosenzitiv, cu reprezentare periferică, spinală și
cerebrală, folosite în afecțiuni ale sistemului nervos periferic
(polineuropatii, plexopatii, radiculopatii), afecțiuni ale măduvei spinării și
leziuni cerebrale.
Sistemul
autonom simpatic și parasimpatic are un rol esențial în funcționarea tuturor
organelor și sistemelor organismului. Testele autonome realizate cu ajutorul
electromiografului au capacitatea de a putea evidenția o afectare a acestui
sistem vegetativ. Cele mai practicate sunt testul cutanat simpatic, bazat pe
răspunsul glandelor sudoripare din palmă sau talpă la un stimul intens (fonic,
mecanic, electric etc), și testul de măsurare a frecvenței cardiace la manevra
Valsalva sau respirație profundă.
Reflexul
de clipire este o metodă electrofiziologică de explorare a nervilor cranieni V
(trigemen) și VII (facial), putând detecta anomalii la nivelul întregului arc
reflex la care acești doi nervi participă, de fapt reflexul cornean (de
clipire).
Tremorul
este o mișcare ritmică, involuntară și oscilatorie a unei părți a corpului și
poate apărea singur sau în asociere cu alte semne. Măsurarea frecvenței sale
este importantă pentru că poate susține sau nu un diagnostic corect al
pacientului cu acest tablou clinic. De exemplu, boala Parkinson are o frecvență
a tremorului de 4–6 Hz, pe când tremorul esențial are frecvențe mai mari. De
cele mai multe ori, electromiografia permite măsurarea frecvenței tremorului și
poate face chiar și o analiză calitativă a acestuia.
Indicații
Acest
studiu electric este util în aproape toate bolile sistemului nervos periferic,
însă cel mai frecvent examinez în laboratorul de EMG pacienți cu radiculopatii
(cauzate în special de herniile de disc lombare sau cervicale), neuropatii de
încarcerare (sindromul de canal carpian sau de canal cubital), polineuropatii,
sindromul crampe-fasciculații, miopatii, miastenia gravis, plexopatii,
neuropatii optice sau pareze faciale periferice. Astfel, ni se adresează
pacienți trimiși de colegii noștri neurologi, neurochirurgi, ortopezi,
reumatologi, chirurgi plasticieni, oftalmologi, medici interniști sau medici de
medicina familiei. Importanța investigației constă în faptul că pune
diagnosticul și în funcție de patologie, repetată acolo unde este nevoie, cu
aprecierea evoluției bolii sau a răspunsului la tratament.
