Salvați Copiii accelerează programul de combatere a mortalității infantile și anunță o investiție de un milion de euro, în 45 de secții de neonatologie de gradul 1 și 2 din 28 de județe ale țării.
Lipsa aparaturii medicale de ultimă generație, numărul mare al sarcinilor neurmărite medical și distanțele mari până la primul spital dotat, în zonele defavorizate, contribuie la creșterea mortalității infantile, capitol unde România deține primul loc din Uniunea Europeană.
Potrivit datelor centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2020, România are cea mai mare rată a mortalității infantile din UE (5,6 la mia de copii născuți vii), urmată de Bulgaria și Slovacia (ambele cu rata de 5,1 la mie); la polul opus se află Estonia (1,4 la mia de copii născuți vii) și Finlanda (1,8 la mie).
Citește și: Standarde de vârf în neonatologie
În cifre absolute, 1.008 copii cu vârsta sub un an au murit în anul 2021, în România, multe dintre aceste decese putând fi prevenite prin acces la servicii medicale în timpul sarcinii și prin dotarea maternităților și secțiilor de neonatologie cu aparatură medicală performantă.
Astfel, prin programul „Împreună din prima zi”, medicii vor avea la dispoziție aparatură și echipamente medicale performante, vitale pentru salvarea și îngrijirea nounăscuților prematuri sau cu patologii complexe.
„Nevoile transmise de unitățile medicale sunt dintre cele mai diverse: de la ventilatoare neonatale de generație nouă, mese de reanimare la incubatoare și alte echipamente medicale performante. Mortalitatea infantilă rămâne un capitol sumbru pentru România, însă o treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame și copii, precum și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante”, se arată într-un comunicat.
În cadrul proiectului „Împreună din prima zi” au fost evidențiate solicitările maternităților de grad 1 și grad 2, maternități care trebuie să fie dotate pentru a putea oferi asistență de urgență pentru nou-născuți.
„De multe ori, medicii maternităților de grad 2 sunt nevoiți să acorde asistență pentru 2 prematurii mici până la realizarea transferului la o maternitate de grad 3. În aceste cazuri trebuie să ofere asistență medicală de urgență și trebuie să aibă la dispoziție echipamentele medicale performante pentru desfășurarea actului medical”, se mai arată în comunicat.
În cadrul proiectului vor ajunge echipamente la:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe