Newsflash
Știri

Anul cu cele mai puține apeluri non-urgente de la introducerea numărului 112

de Dorina Novac - feb. 11 2022
Anul cu cele mai puține apeluri non-urgente de la introducerea numărului 112

2021 este anul cu cele mai puține apeluri non-urgente de când în România a fost implementat numărul unic de urgență 112, au anunțat reprezentanții Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

apeluri non-urgente

„Dacă în anii 2004-2005, non-urgentele reprezentau peste 90% din totalul apelurilor, numărul acestora a scăzut anul trecut până la 40,73%. Astfel, datele ne demonstrează că, de la an la an, cetățenii sună tot mai responsabil la 112 și că, de cele mai multe ori, cer ajutorul agențiilor de intervenție atunci când au urgențe reale”, transmite Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

În anul 2021, operatorii STS 112 au preluat 10.337.426 de apeluri, cu 102.831 mai multe față de anul precedent.

Dintre acestea, 6.127.023 (aproape 60%) au fost urgențe reale, pentru care a fost necesară intervenția agențiilor specializate: Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie, Salvamont. 

Citește și: Peste 12.000 de apeluri la 112, referitoare la informații despre coronavirus

Potrivit STS, diferența, de peste 4,2 milioane, o reprezintă apeluri  efectuate din eroare, solicitări de informații, farse și un procent redus de apeluri injurioase.

1. statistica pe ani

Apelurile recepționate în cele 12 luni ale anului trecut au fost transferate către agențiile de intervenție, astfel:

2. statistica pe agentii

Județele cu cel mai ridicat procent de apeluri urgente, raportat la numărul total:

Cluj – 70,62%

Timiș – 69,94%

București-Ilfov – 68,20%

Județele cu cel mai ridicat procent de apeluri non-urgente, raportat la numărul total:

Gorj – 62,41%

Mureș – 58,64%

Covasna – 56,42%

Operatorii STS au preluat cele mai multe apeluri în data de 18 octombrie 2021 – 57.797, iar dintre acestea 11.272 au reprezentat apeluri privind COVID-19.

La Serviciul de urgență 112 s-au primit, în 2021, 929.915 de apeluri pe problematica noului coronavirus.

Cele mai multe apeluri COVID s-au preluat în luna octombrie – peste 247 de mii de solicitări la nivel național, având o medie de 8.000 de apeluri COVID/zi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe