Cu un acronim înșelător, lung și care, cel mai probabil, va fi confundat cu unul enervant de similar (explic imediat), Agenţia preia direcţia medicală ANA (Agenţia Naţională Antidrog), din subordinea MAI, și înglobează și componenta similară din Ministerul Sănătăţii la nivelul CNSMLA (Centrul Naţional de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog), care funcţionează în subordinea Ministerului Sănătăţii. 

Mai mulţi experţi din domeniu au salutat demersul. Deocamdată, însă, Agenţia Naţională pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și Adicţiilor (ANPCDA) e doar o schiţă, o amprentă la sol. Spuneam că acronimul va fi confundat. Cu ce? Cu ANPDCA!!! (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului și Adolescentului). 

Una dintre criticile majore ale proiectului, pe care la rându-mi le-am lansat la vremea primelor negocieri, e că nu putem muta tot ce nu ne convine sau ce devine trans-ministerial la Cancelaria prim-ministrului...

Subiectul consumului de substanţe face parte din strategia actuală de securitate naţională. A fost pus pe agenda CSAT în octombrie 2024. Vreme de aproape un an am participat la nivelul GLI (Grupul de Lucru Instituţional), dar și în GLTO-P (Grupul de Lucru Tehnico-Operativ), împreună cu echipele MAI, SRI, DIICOT, CSM, la formularea unei strategii concertate de prevenţie, intervenţie și abordare multifactorială în ceea ce privește curbarea traficului și distribuţiei de narcotice, stupefiante, dar mai ales NSP-uri (Noile Substanţe Psihoactive). Dar, îndeosebi formarea de „hub-uri”, centre unde consumatorii să aibă acces la consiliere și tratament. 

Ministerul Sănătăţii, în mandatul Rafila, a făcut câţiva pași timizi, dar obligatorii, în această direcţie. Acești pași, respectiv deschiderea câtorva centre post-cură, trebuie continuaţi fără politizarea inutilă, pe alocuri deșănţată, a subiectului. 

În mod evident, de vreme ce avem această nouă Agenţie în subordinea directă a premierului (oricare va fi el), ea va trebui să preia, să formuleze și să FINANŢEZE deopotrivă astfel de centre, dar și să identifice noi „căi de trimitere” (referral pathways) pentru beneficiari. Finanţarea, în particular, pe bani europeni NU poate fi altfel făcută decât via CNSMLA în parteneriat direct cu spitalele de specialitate. Joncţiunea public-privat va trebui, indubitabil, făcută, acolo unde la nivelul MS discutam, deja avansat, de posibilitatea unui program naţional în domeniul adicţiilor care să cuprindă decontări prioritare, similare celor în demenţă, depresie, cancer, ale tratamentelor necesare. 

Avem multă treabă de făcut. Mie personal nu-mi tihnesc structurile nou create, împrăștiate pe ici,  pe colo, în arcul guvernamental. Nu fac decât să prelungească o listă ridicol de lungă de microorganisme într-o birocraţie până la urmă tembelă, redundantă și, în consecinţă, ineficientă.

Dar uneori politica presupune compromis, iar politicile de sănătate nu mai pot fi ţinute doar la Ministerul Sănătăţii. Asta, pentru că acoperă multiple domenii ale vieţii de zi cu zi, că e justiţie, protecţie socială, administraţie sau afaceri interne. 

Nimeni n-a explicat foarte bine, pe legislaţia actuală, ce mai rămâne din ANA, respectiv ce sens mai are sufixul „LA” (luptă anti-drog) din CNSMLA. Ar trebui să ne dumirim, înainte să diluăm și mai mult „răzbelul cu flagelul”. 

Dar asta, pentru anul nou, un 2025 care se anunţă cel puţin la fel de turbulent ca și ultimul cincinal.