De voucherele de vacanță beneficiază toți salariații din Sănătate care în luna anterioară acordării acestora au avut salariul de bază net mai mic de 8.000 de lei, anunță reprezentanții Federației SANITAS din România.
Aceștia precizează că „până anul trecut, voucherele de vacanță pentru salariații din Sănătate au fost un drept acordat preferențial, în unitățile care «își permiteau»”.
„Sistemul sanitar era singurul sistem public care nu avea finanțarea voucherelor asigurată de la bugetul de stat. În august 2023, Federația SANITAS a reușit să obțină reglementarea finanțării acestora pentru tot sistemul, integral, de la bugetul de stat. Anul acesta a trebuit să facem din nou o multitudine de demersuri pentru a «mișca mașinăria guvernamentală», în sensul acordării voucherele de vacanță în sezonul în care marea majoritate a salariaților merg în vacanță, adică vara”, se menționează într-un anunț al organizației sindicale.
Ca urmare a modificării articolului 1 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, prin OUG nr. 31/2024, de voucherele de vacanță beneficiază toți salariații din Sănătate care în luna anterioară acordării acestora au avut salariul de bază net mai mic de 8.000 de lei.
„Anexăm în acest sens, clarificările emise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, la solicitarea Federației SANITAS. Dacă există unități în care voucherele nu se acordă conform celor de mai sus, vă rugăm să sesizați liderul de sindicat”, se mai spune în anunț.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe