Să vorbim mai puţin și să facem mai mult! Dacă nu suntem în stare să spunem ceva bun, mai bine să ne ţinem în frâu dorinţa de a inunda mediul cu vorbe rele!
Să îi preţuim pe cei care fac și la rândul nostru să facem (doar ce este bine pentru societate și, indirect, și pentru noi)! Întrebam retoric, cândva, „cât de jos mai poate coborî societatea în care trăim” (1,2), dând exemple fie din viaţa de zi cu zi, fie din sport (3). Dar ce este „societatea”? Care este semnificaţia acestui cuvânt atât de des folosit, cu peste 30 de explicaţii în dexonline.ro, majoritatea în domeniul economic (ex. „Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legaţi între ei prin anumite raporturi economice”).
Sunt însă și definiţii, poate, mai apropiate de ceea ce cred mulţi atunci când rostesc acest cuvânt (ex. „Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărășie, companie”; „Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legaţi de anumite relaţii istoric determinate”; „Grup social constituit pe baza condiţiilor materiale, spirituale, morale etc.”). De câte ori nu am auzit, oare, începând cu ianuarie-februarie 1990, cuvintele „societatea & civilă”? Sunt peste 34 de ani de atunci. Și cu ce folos?
„A mai trecut o Olimpiadă”, cu bune, cu mai puţin bune, cu foarte bune sau cu rele. „Societatea civilă” (a se citi „mass-media” de această dată) ce s-o fi gândit? Ia să comparăm noi situaţia actuală cu cea din 1984 (Los Angeles, SUA), când am obţinut 53 de medalii (20 de aur). De ce nu cu Paris 1900? (4). Sau, cu alte cuvinte, „de ce să nu vorbim urât, când am putea vorbi frumos?”.
Dar comentariile nepotrivite nu s-au oprit aici. Mânaţi de „un ceva” de neînţeles, acei „autori” (cum ai putea să îi numești autori, fără ghilimele?) s-au întrecut în titluri care mai de care mai nepotrivite în timpul unei competiţii sportive (și de fapt – oricând). De ce „lumea” nu poate să tacă dacă nu are nimic (bun) de spus? De unde atâta răutate? Care o fi oare limita cea mai neagră în a vorbi „când nimic nu ai a spune” (5)?
Spre exemplu, plecând de la „România – 17 locuri peste Ungaria în clasamentul pe medalii” (6) s-a ajuns la „Ungaria a zdrobit România în clasamentul pe medalii” (7), „Vinerea neagră scufundă România în clasament” (8), plus multe alte titluri și comentarii care te scârbesc. Dar ce o fi în mintea și sufletul celor care au concurat la Olimpiadă sau au dorit să concureze și au făcut tot ce au putut ca să fie selectaţi? Dar în mintea și sufletul prietenilor, rudelor, părinţilor? La ce folosesc cuvintele prost alese și insistenţa pe „rău și cât mai rău” în această încrâncenare înspre rău (parcă tot mai mare în ultimii 34 de ani)?
Ar fi fost frumos să se discute mult mai mult despre muncă, despre efort, despre sacrificii (oare „marii scriitori de articole” știu ce înseamnă un cantonament cvasicontinuu, poate chiar și de zece luni din an?). Ar fi fost rezonabil să se discute mai mult și despre „România pe locul 2 în clasamentul medaliilor, dintre ţările care nu au organizat Jocurile Olimpice” (9). Dar, care este ţara aflată pe locul 1 în acest potenţial clasament? Ungaria.
Americanii de la CDC spun multe printr-un cuvânt-onomatopee – GIGO (garbage in – garbage out) explicând riscul folosirii nătâng a cifrelor. În cele de mai
sus se ascund unele gânduri-problemă. Ungaria 9.597.085, România 19.051.562 – locuitori (dacă aceste cifre sunt 100% corecte, este o altă discuţie) (10). Care este
explicaţia faptului că Ungaria a cumulat până acum 540 de medalii, iar România 318 (11)?
O discuţie profundă, inclusiv filosofică, poate completa un volum impresionant. Însă, una mai riguroasă ne poate duce cu gândul la spusele lui David Popovici din acest august 2024 (12). Câte școli și câte universităţi din România au un bazin de înot, dar și posibilitatea organizării în bune condiţii a orelor de sport? Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” este sigur și în acest top al instituţiilor de învăţământ.
Bibliografie
1. https://viata-medicala.ro/opinii/cat-de-jos-mai-poate-cobori-societatea-in-care-traim-29222
2. https://www.viata-medicala.ro/cat-de-jos-mai-poate-cobori-societatea-in-care-traim-ii-30764
3. https://www.viata-medicala.ro/cand-rautatea-devine-o-patima-36755
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_la_Jocurile_Olimpice
5. https://ro.wikisource.org/wiki/Criticilor_mei_(Eminescu)
6. https://www.sport.ro/jo-2024/romania-17-locuri-peste-ungaria-in-clasamentul-pe-medalii-la-jocurile-olimpice-pe-ce-loc-se-afla-tricolorii.html
7. https://www.prosport.ro/jocurile-olimpice-paris-2024/ungaria-a-zdrobit-romania-in-clasamentul-pe-medalii-de-la-jocurile-olimpice-maghiarii-au-castigat-un-numar-aproape-dublu-iar-locul-nostru-a-luat-o-la-vale-19961197
8. https://adevarul.ro/sport/vinerea-neagra-scufunda-romania-in-clasamentul-2380844.html
9. https://www.eurosport.ro/jocurile-olimpice/paris-2024/2024/romania-pe-locul-2-in-clasamentul-all-time-al-medaliilor-dintre-tarile-care-nu-au-organizat-jocurile-olimpice_sto20027058/story.shtml
10. https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/key-facts-and-figures/life-eu_ro
11. https://en.wikipedia.org/wiki/All-time_Olympic_Games_medal_table
12. https://romania.europalibera.org/a/david-popovici-campion-olimpic-conditiile-nedemne-in-care-inotatorul-se-pregateste-in-romania/33056672.html
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe