Practica medicală a fost și este ghidată de principiul bunei intenţii și faptei. Primum non nocere, deinde curare! Când vorbim despre cerinţele deontologice în medicină, ne gândim în primul rând la jurământul lui Hipocrate.

Istoria culturală și medicală a omenirii demonstrează că o preocupare pentru implementarea unor principii în comportamentul medicilor a existat dintotdeauna. Dorinţa de a separa și formaliza cât mai clar binele de rău o găsim în mai multe izvoare istorice. Societatea contemporană se confruntă acut cu nevoia de cerinţe actualizate privind etica medicală și deontologia medicală. Cu toate acestea, nu întotdeauna medicii conștientizează pe deplin această nevoie și uneori au tendinţa de a confunda cerinţele deontologice cu reguli impuse artificial și subiectiv de către autorităţile profesionale medicale. Intrarea în vigoare în acest an a noului Cod deontologic al medicului stomatolog a fost un prilej pentru discuţii despre premisele cerinţelor de etică profesională ale acestui act normativ.

De la Hammurabi...

Codul lui Hammurabi este unul din cele mai relevante exemple privind istoria foarte lungă parcursă de etica medicală. Acest cod de legi a fost elaborat în timpul domniei regelui babilonian Hammurabi (1728-1656 î.Hr.) și este atât de important datorită complexităţii sale, precum și faptului că s-a păstrat integral până în zilele noastre, fiind scris pe un bloc de piatră. În acest cod de legi sunt prevăzute sancţiuni pentru medici. Astfel, „dacă un doctor care tratează un abces va ucide pacientul, i se vor tăia mâinile”.

Dar foarte interesant este modul de rezolvare a problemelor pacienţilor care nu ajung să beneficieze de tratamentul unui medic. Aceștia erau expuși în piaţa publică și fiecare cetăţean al cetăţii putea să pună un diag­nostic și să recomande un tratament pentru acel bolnav. Această abordare aplicată cu 3.800 de ani în urmă seamănă enorm cu ceea ce se întâmplă azi, când pacienţii se expun singuri în „piaţa publică virtuală” pe reţelele sociale  online, unde cer și primesc sfaturi de la oricine, indiferent de competenţa celor în cauză.

Jurământul lui Hipocrate datează de aproape 2.500 de ani și este foarte bine cunoscut. Acesta cuprinde principii de deontologie medicală aplicabile și astăzi. Platon a scris despre o posibilă imunitate juridică a medicilor, iar elevul său Aristotel descrie ceea ce azi cunoaștem ca expertiză medicală și judecarea medicilor de către confraţi. În textele talmudice sunt consemnate elemente care sunt similare consimţământului informat al pacienţilor, practicat în prezent.

În Roma antică, medicii erau oarecum specializaţi, iar în urma unor greșeli medicale flagrante li se putea cere să plătească despăgubiri. Formula Comitis Archiatrorum este considerat cel mai vechi cod de etică medicală. A fost scris de Magnus Aurelius Cassiodorus în timpul domniei lui Theodoric cel Mare, rege al ostrogoţilor (454-526) și apoi și al Italiei (493-526). În acest cod se cerea medicilor să accepte consultaţiile altor medici, ceea ce azi este definit ca a doua opinie medicală, și să își perfecţioneze în permanenţă cunoștinţele profesionale, ceea ce în prezent este denumit educaţie medicală continuă.

Și în scrierile lui Avicenna (980-1037) se găsesc elemente de etică aplicabile în practica medicală. În Evul Mediu european, medicina și practica medicală au intrat într-un con de umbră. Filosofia lui Immanuel Kant (1724-1804) a adus concepte și abordări ale eticii care au fost preluate și apoi dezvoltate. Dar primele definiţii și coduri deontologice medicale moderne, premise ale formelor actuale, se prefigurează în secolul al XIX-lea și sunt tot mai bine definite în secolul al XX-lea.

... la România modernă

Despre premise ale actualelor coduri deontologice medicale românești putem vorbi din deceniul patru al secolului al XX-lea. Regulamentul Legii sanitare și de ocrotire și pentru organizarea și funcţionarea Colegiului Medicilor aprobat de Ministerul Muncii, Sănătăţii și Ocrotirilor Sociale din 1931* conţine reglementări deontologice extrem de apropiate de cele care există în prezent. Astfel, în ceea ce privește concurenţa și publicitatea, la art. 39 găsim „este interzis medicilor, în scopul de a atrage clientela, întrebuinţarea mijloacelor incompatibile cu demnitatea profesiunii”. Delictele medicale sunt clasificate pe mai multe categorii. Șarlatanismul cuprinde următoarele fapte: utilizarea de „titluri false, publicitate deșănţată, câștigarea clientelei prin samsari sau persoane interpuse, aplicarea și anunţarea de leacuri secrete, precum și sustraţiunea clientelei prin defăimarea și uzurparea colegilor”.

Vedem că astfel de practici nu au fost eradicate și le găsim și în prezent, după 90 de ani. Găsim în acest cod și alte prevederi extrem de actuale. Concurenţa neloială, evitarea obţinerii consimţământului pacientului sau al familiei acestuia, practicarea comerţului de orice natură și evitarea consultului cu confraţi de specialitate în cazurile necesare erau, de asemenea, considerate delicte deontologice.

Actualizări impuse de tehnologie

În Legea pentru organizarea Colegiului Medicilor promulgată prin decret regal din aprilie 1940, la art. 6 găsim trei incompatibilităţi ale profesiei de medic, respectiv: „Profesiunea de comerciant, profesiunea de farmacist și orice profesiune de natură a aduce știrbire demnităţii profesionale de medic”. Acestea sunt cam aceleași cu cele prevăzute în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătăţii, la art. 490.

Dintre abaterile profesionale precizate în art. 37 al legii din 1941 amintesc următoarele: „Faptul de a profesa în mod obișnuit în altă parte decât în localitatea și judeţul unde medicul este domiciliat și înscris, atragerea clientelei prin mijloace incompatibile cu demnitate profesională, precum ar fi: întrebuinţarea de intermediari, reclame prin ziare și anunţuri cu conţinut altul decât cel prevăzut de regulament, atribuirea de titluri de specialist, altele decât cele obișnuite și prevăzute în legile și regulamentele în vigoare, faptul de a uza de firme cu conţinut și dimensiuni diferite de cele ce se vor fixa de Comitetul executiv prin regulamentul privitor la deontologia medicală, neplata cotizaţiilor fixate de organele Colegiului”. Exact acestea sunt prevederile care se găsesc și în noul Cod deontologic al medicilor stomatologi.

De-a lungul timpului, vorbind despre secole sau chiar milenii, constatăm că s-au păstrat valori morale aproape identice privind practica medicală. Evident, evoluţia tehnologică a adus noi oferte și noi provocări în comportamentul medicilor. Ca urmare, orice cod deontologic profesional trebuie actualizat.

În Codul deontologic dezvoltat și promovat de Council of European Dentists există un capitol dedicat comunicării electronice și comerţului electronic. Este normal și necesar ca prevederi aplicate domeniului de aplicaţii online să fie introduse în Codul deontologic românesc, și toate aceste prevederi trebuie respectate cu stricteţe pentru a păstra demnitatea și prestigiul nobilei profesii de medic stomatolog.