În
urmă cu două decenii, aflam din presa națională că dr. Constantin
Teodorescu
(1939–2011) fusese reținut. Procurorii l-au arestat, la 18 martie
1997, la Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci, sub acuzația de
luare de mită, pentru că a pretins și a luat 200.000 de lei pentru
o intervenție chirurgicală. A fost internat, pe 20 martie, sub
stare de arest, la Spitalul Județean din Galați, pentru că intrase
în greva foamei, respingând acuzațiile. La 27 martie, a formulat
prima cerere de punere în libertate, iar după câteva luni de la
arestare a fost eliberat.
Eram
student și, de câțiva ani, colaboram îndeaproape cu dr.
Teodorescu. M-a încurajat să scriu, mi-a oferit spațiu în ziarele
și revistele pe care le patrona, m-a format în chirurgie și mi-a
insuflat dragostea pentru istoria medicinii și pasiunea de a
colecționa. M-a șocat vestea arestării sale. Se zvonea că e un
aranjament local sau că e o acțiune mediatică a regimului
Constantinescu, prin care se dorea aducerea în fața publicului a
unor cazuri de corupție. Nu e locul și nici cazul să analizez
faptele. Cert e că m-am implicat și am inițiat un protest al
intelectualilor ieșeni, pe care l-am trimis presei și care a fost
ulterior anexat la dosarul procesului. Am luat legătura cu Lucian
Vasiliu, director al Muzeului Literaturii Române din Iași, care m-a
pus în contact cu conf. dr. Doru Scărlătescu, de la Facultatea de
Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, împreună cu
care am formulat următorul protest:
„Intelectualitatea ieșeană a aflat cu stupoare de reținerea
recunoscutului doctor chirurg Constantin Teodorescu. Considerăm că
acuzele ce i se aduc nu pot fi decât o înscenare, o capcană
întinsă unui om de excepțională valoare, într-o lume agitată și
diversionistă. Bine cunoscut și în lumea intelectualilor din țară
ca iubitor de artă, colecționar și, în același timp, unul dintre
puținii donatori de renume la instituții de cultură și artă, dr.
Constantin Teodorescu a înființat și o fundație culturală care-i
poartă numele, cultivând și promovând cu mari eforturi, actul
cultural exemplar, întru Eminescu, Pârvan, Ion Petrovici și alte
mari valori naționale. Prin efort personal, în Bârlad a apărut
revista culturală Bârladul,
la care colaborează personalități reprezentative ale culturii
contemporane, din țară și din străinătate, academicieni,
scriitori, profesori universitari etc. Convinși de nevinovăția, de
irelevanța faptelor incriminate, solicităm luciditate în
rezolvarea acestui «caz» și, în primul rând, cercetarea sa în
libertate”.
Numeroase
personalități au semnat documentul: literați (Constantin Ciopraga,
Lucian Vasiliu, Doru Scărlătescu, Constantin Liviu Rusu, Sterian
Vicol); istorici (Alexandru Zub, Gheorghe Buzatu, Stela Cheptea);
jurnaliști de televiziune (Vanda Condurache, Grigore Ilisei, Vasile
Pandele, Liviu Tudorache, Gabriel Rotaru, Carla Tompea, Cristina
Hermeziu); profesori ai Facultății de Medicină (Valeriu Rusu,
Constantin Romanescu, Mihai Stoian, Constantin Dolinescu, Cristian
Dragomir, Nicolae Georgescu, Mihai Dan Datcu, Constantin Burcoveanu,
Costel Pleșa, Dan Niculescu, Ostin C. Mungiu, Cătălina Lupușoru,
Doina Frâncu, Alexandru Grigorovici, Cornel Diaconu, Lidia
Andriescu); artiști plastici (Dragoș Pătrașcu, Constantin Tofan)
și mulți alții.
Am
alcătuit și un dosar ce cuprindea scrisori și felurite documente
în care numeroși intelectuali români își arătaseră, de-a
lungul vremii, aprecierea față de chirurgul tecucean, „distins
medic și colecționar reputat” (Cristian Simionescu), cunoscut
„pentru mecenatul său cultural și pentru spiritul temeinic”
(Theodor Codreanu); „medic primar, șef de serviciu de mare
suprafață profesională și morală” (G. G. Chipail, „Din
viața, activitatea și gândurile unui chirurg”, Editura Junimea,
Iași, 1990, p. 97).
Pe
plan local, la Tecuci, dar și la Bârlad, unde condusese secția de
chirurgie înainte de 1989, foști pacienți, colegi și oameni de
cultură au organizat marșuri în semn de protest față de
arestarea dr. Constantin Teodorescu. Ștefan Andronache, directorul
Bibliotecii Municipale „Ștefan Petică” din Tecuci, a semnat un
document în care arăta că, în ultimii ani, primise un sprijin
deosebit din partea doctorului Teodorescu „care s-a implicat cu
multă responsabilitate și pasiune în realizarea mai multor
demersuri culturale. Domnia sa a oferit instituției noastre, sub
formă de donație, diverse publicații – cărți și albume. Dl
dr. Teodorescu a fost permanent alături de instituția noastră
oferindu-i un sprijin substanțial în organizarea câtorva
manifestări culturale de excepție. (...) Instituția noastră
acordă respectul cuvenit acestui distins și generos intelectual
pentru care cultura, educația și frumosul au ajuns să constituie
principalele deziderate ale existenței sale” (Tecuci, 25 martie
1997).
Presa
locală, regională și națională relata frecvent despre proces.
Reprezentanții Parchetului înaintaseră ziariștilor o listă cu
bunurile deținute de Constantin Teodorescu. Se scria că, la
percheziția făcută la domiciliu, polițiștii au găsit „lucrări
ale unor pictori și sculptori celebri ce făceau parte din
patrimoniul național” (Cătălin Negoiță, „Chirurgul din
Tecuci este posesorul unei averi uriașe”, Ziua,
an. IV, vineri, 28 martie 1997, p. 4).
Și
opiniile cititorilor erau sintetizate în diverse materiale: „Nu
este frumos să pretinzi o recompensă pentru un lucru care îți stă
în atribuții. Mai ales când acest lucru este... viața unui om.
Legea spune că luare de mită duce la... răcoare”; „doctorului
Teodorescu i s-a întâmplat ceea ce trebuia să i se întâmple. Dar
trebuia să i se întâmple? Ghinionul lui, își spun probabil unii
dintre colegii dumnealui, care primesc mici daruri, așa cum știm cu
toții”; „medicul chirurg, arestat pentru cinci zile, controlat
acum la ce a adunat o viață, pus în discuție pentru firme și
fundații, trebuie să rămână închis. Prelungindu-i-se mandatul
de arestare cu încă 25 de zile, el devine un exemplu. De pericol
social. Să stea acolo și să-și amintească bine câte vieți a
salvat, câți bani a primit și ce-a făcut cu ei. Să aibă timp
toți bolnavii, care tremurau de frică când au ajuns pe mâna lui,
să-și amintească acum, când sunt sănătoși, ce și cum au dat”;
„El reprezintă un pericol social. Cine știe pe cine mai operează,
pe cine mai vindecă. Dacă tăind face rost de bani pentru avocat?
Dacă este eliberat condiționat poate chiar să-și facă meseria”.
(„Medicul, ca... pericol social?”, Viața
liberă,
nr. 2.226, 29–30 martie 1997, p. 6).
L-am
vizitat la spitalul tecucean și la cel gălățean, unde se afla
internat, fiind în greva foamei. La Galați, în secția de
Reanimare, era într-o rezervă, cu geamurile acoperite cu hârtie
albastră, imobilizat de pat cu cătușe. Și la Penitenciarul din
Galați am fost să-l văd. Când l-au eliberat, la câteva luni după
ce a stat în diverse închisori din țară, l-am întâmpinat când
a revenit acasă, în Bârlad. Își dorea să ridice un monument al
demnității medicale în fața Universității de Medicină și
Farmacie din Iași. Multe mi-a povestit din ce i se întâmplase câtă
vreme a fost deținut.
Presa
continua să scrie că doctorul Teodorescu „a obținut, de la
Ministerul Sănătății, autorizație pentru a practica chirurgia și
în timpul procesului”. „Pentru că la Tecuci s-a creat o opinie
defavorabilă medicului, acesta dorește să se transfere la o
clinică de chirurgie din Iași. (...) Nimeni nu i-a contestat
profesionalitatea, mulți comparându-l cu profesorul Chipail, dar
toți recunosc că este un om cu care nu se poate colabora. (...) Dl
Vasile Astărăstoae, directorul Direcției Sanitare Județene, ne-a
spus: «Decizia aparține medicilor cu care va lucra. Voi discuta cu
doctorii din clinicile de chirurgie să vedem dacă ar fi nevoie de
încă un cadru la una dintre acestea»” (Anda Purdelea, „Chirurgul
din Tecuci arestat pentru luare de mită vrea să lucreze în Iași”,Evenimentul,
vineri, 23 ianuarie 1998, p. 5).
Printre
zvonuri și procese, doctorul Teodorescu a revenit la spitalul din
Tecuci ca simplu medic, în secția pe care o condusese. Medici,
asistente și alte persoane din cadrul administrației l-au umilit și
cu greu i-au permis să efectueze gărzi sau să opereze. Pe unii
dintre acești opozanți îi tratase și ajutase odinioară. Anii au
trecut și dr. Constantinescu Teodorescu a redevenit șef de secție.
Viața l-a lovit apoi din nou: un cancer de colon, peste care a
trecut cu greu. Dar a revenit ca medic în sala de operație. L-a
doborât apoi o altă neoplazie, care l-a îngăduit doar cât să-și
vadă visul: deschiderea Centrului „Mihai Eminescu” din Bârlad,
la 15 ianuarie 2011.
Și-a
încheiat existența pământeană în dureri, la 17 august 2011,
lăsând românilor numeroase opere de artă și multe înfăptuiri
culturale. Iar în sfera omenescului – multe dureri și semne de
întrebare, la care fiecare își va răspunde interior cum va ști
mai bine.
