Care
este opinia medicilor rezidenţi în legătură cu proiectul de lege privind
organizarea şi finanţarea rezidenţiatului? Am aflat de la dr. Clara Matei, director executiv al Asociaţiei
Medicilor Rezidenţi. Organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în 2006, asociaţia
– aflăm de pe site-ul ONG-ului – „apără interesele şi prestigiul medicilor
rezidenţi şi sprijină dezvoltarea lor profesională“, scopul declarat fiind
„îmbunătăţirea serviciilor medicale din România, atât prin dezvoltarea
profesională a personalului medical, cât şi prin informarea comunităţii şi
dezvoltarea serviciilor de prevenire“. Potrivit reprezentanţilor, asociaţia numără
4.800 de membri, în special medici rezidenţi, dar şi studenţi la medicină şi
medici specialişti.
Asociaţia
Medicilor Rezidenţi nu este de acord cu proiectul de lege, în forma actuală,
deoarece el nu ar fi în favoarea rezidenţilor. Conform acestuia, ei vor putea
opta pentru o specialitate doar după terminarea trunchiului comun, ceea ce nu
le dă posibilitatea de a pleca peste hotare, în primii doi ani, ca rezidenţi
într-o anume specialitate. De asemenea, nu este clar cum vor fi echivalate
stagiile efectuate în alte ţări. Dacă doresc să facă un doctorat în timpul
rezidenţiatului, în străinătate, nu se ştie cum vor putea alege o anume
specialitate, cât sunt încă în cadrul pregătirii din trunchiul comun.
În
opinia Clarei Matei, trunchiul comun ar fi o „legare de glie“ mascată a
medicilor rezidenţi, care devin un fel de stagiari; ei nici nu mai pot
beneficia de la începutul pregătirii de sporurile acordate în anumite specialităţi.
De asemenea, interlocutoarea este de părere că rezidenţiatul ar trebui să se
desfăşoare doar în centrele universitare, pentru a fi asigurată calitatea
necesară acestei pregătiri. Perioada rămasă după cei doi ani de trunchi comun
este insuficientă pentru asimilarea tuturor noţiunilor necesare pentru
practicarea diverselor specialităţi, ceea ce ar putea reprezenta o problemă la
echivalarea acestora în străinătate.
Metodologia
rezidenţiatului din prezent este bună şi nu sunt necesare modificările prevăzute
în proiectul de lege, în opinia reprezentantei Asociaţiei Medicilor Rezidenţi,
organizaţie care are doar un rol consultativ în ceea ce priveşte acest proiect
de lege, lăsând studenţii, viitorii beneficiari, să-şi spună punctul de vedere,
să fie atenţi şi să semnaleze toate capcanele proiectului.