Newsflash
Știri

„Drone medicale”, proiect pilot unic în România

de Dorina Novac - ian. 20 2023
„Drone medicale”, proiect pilot unic în România

Primăria Oradea a anunţat demararea unui proiect pilot prin care vor fi folosite drone pentru transportul probelor biologice recoltate la spitalele din Oradea la Laboratorul robotizat de la Spitalul Judeţean.

City managerul Mihai Jurca și managerul Spitalului Județean, dr. Gheorghe Carp, au prezentat joi, 19 ianuarie, într-o conferință de presă, detaliile unui proiect pilot unic în România, „Drone medicale”, care se va desfășura în Oradea și care vizează transportul de probe biologice între spitale cu ajutorul dronei.

drone

Invitat la conferința de presă a fost pilotul Rory Houston, cofondatorul și directorul general al companiei australiene Skyy Network, partenerul logistic care va implementa acest proiect pilot în Oradea. Acesta este un fost pilot militar de F18 și de drone militare, cu experiență inclusiv în teatrele de operațiuni din Afganistan.

Citește și: Primul laborator de analize medicale robotizat, la SCJU Oradea

„Ca și municipalitate, încercăm să dezvoltăm nivelul de inovare din Oradea. Colaborarea cu Skyy Network a fost inițiată în 2020, la solicitarea companiei care căuta un oraș-partener, în care să poată să dezvolte tehnologie de utilizare comercială a dronelor. Am răspuns afirmativ, iar condiția pe care am cerut-o e ca orice inovare în acest domeniu să fie implementată în Oradea. Și iată că suntem azi înaintea testării proiectului-pilot, cu toate documentațiile realizate, cu toate avizele solicitate de Autoritatea Aeronautică Civilă”, a explicat Mihai Jurca.

Acesta a precizat că o astfel de inovare în Oradea va însemna o deschidere spre parteneri comerciali, spre companii, în sensul dezvoltării unor aplicații comerciale pentru utilizarea dronelor.

„Ca dezvoltări viitoare, trebuie să ne gândim la dezvoltarea unei platforme de management a spațiului aerian de joasă înălțime, în colaborare cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română și la extinderea transportului cu drone în alte zone comerciale”, a completat Mihai Jurca.

Eficientizarea serviciilor medicale

Potrivit unui comunicat, obiectivele principale ale acestui proiect, ai cărui beneficiari sunt Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea (cu toate locațiile sale) și municipiul Oradea, sunt eficientizarea costurilor în serviciile medicale oferite de Spitalul Județean, dar și dezvoltarea unui sistem de transport sustenabil în spații urbane aglomerate și pe distanțe medii prin intermediul dronelor.

„Primul laborator robotizat din România pe care îl avem la Oradea și-a dovedit deja viabilitatea din punct de vedere al eficienței economice și medicale. Ca urmare, costurile pentru analize au scăzut cu 30%, iar timpul de eliberare a rezultatelor s-a scurtat cu 68%. Dacă vom reuși să transportăm rapid probele biologice, probele de sânge și medicamentele vom elimina acel ciclu de aprovizionare a laboratorului de la locații, nu vom mai mobiliza mijloace de transport, nu vom mai mobiliza personal, se vor reduce mult costurile, nu vor mai fi întârzieri și reclamații. Cred că după un an de zile de aplicare a acestui sistem de aprovizionare a laboratorului, multe municipalități vor conștientiza necesitatea acestei soluții inovative”, a menționat dr. Gheorghe Carp.

Soluția dronelor medicale nu va viza doar municipiul Oradea. Așa cum se știe, în județul Bihor sunt patru spitale orășenești: Marghita, Aleșd, Salonta și Beiuș, care vor putea beneficia de transportul probelor cu drone către Oradea, pentru acele analize care nu se fac în acele spitale, iar acest lucru va însemna eficientizarea actului medical și economii.

drone medicale

Proiectul-pilot – testarea dronei

Primul transport de probe biologice cu drona va avea loc vineri, 20 ianuarie, pe traseul dintre spitalele Județean (str. Gh. Doja) și Municipal (str. C.Coposu).

După testarea dronei se va face o analiză completă a zborului, scopul acestui proiect-pilot fiind tocmai culegerea de date, de cifre, realizarea unei evaluări a costurilor economice, a eventualelor riscuri ale zborului, o evaluare a tipului de dronă potrivit pentru astfel de operațiuni etc.

„Traseul care va fi realizat în cadrul acestui proiect pilot a fost aprobat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Pe timpul zborului va exista un semnal video de la cele două camere pe care le are drona, cu detalii legate de viteză și altitudine”, se arată într-un comunicat.

Modelul de dronă folosit în cadrul proiectului-pilot este X 11, o dronă care poate decola cu o greutate totală de 11 kg și care poate transporta o încărcătură tehnică de 3 kg. Ea are mai multe motoare, este concepută pentru distanțe scurte în zone urbane și zboară cu o viteză de 40 km/h.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe