Comisia Europeană lansează o inițiativă pentru promovarea autorilor europeni în rândul tinerilor.
Pe 27 martie 2023, Comisia Europeană lansează prima ediție a Zilei autorilor europeni. Aceasta este o nouă inițiativă sub îndrumarea comisarului pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel.
Această zi - Ziua autorilor europeni - va oferi ocazia de a reconecta generațiile mai tinere cu cititul și de a le arăta că literatura poate fi un instrument de emancipare personală.
Lectura îi poate ajuta pe elevi și în special pe liceeni să facă față actualelor provocări sociale și din viața personală. Acest nou eveniment anual urmărește totodată promovarea bogăției și diversității literaturii europene.
Evenimentul reprezintă, totodată, o ocazie de a scoate în evidență importanța tuturor programelor și inițiativelor de promovare a lecturii desfășurate de țările europene la nivel național, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Liceele din întreaga Europă au fost încurajate să organizeze sesiuni de lectură cu voce tare, cu participarea unui autor, a unei personalități cunoscute sau a unui reprezentant al sectorului editorial, pentru a le prezenta elevilor diferitele profesii implicate în producerea unei cărți, de la autor la ilustrator, traducător, editor și multe altele.
Peste 1.000 de școli din întreaga Europă organizează sesiuni de lectură cu voce tare cu ocazia ediției 2023 a Zilei autorilor europeni.
Anul acesta, 100 de autori europeni vor face vizite în școli pentru a citi din operele lor și pentru a-i încuraja pe elevi să descopere scriitorii europeni.
Comisia Europeană organizează acest turneu al autorilor europeni în colaborare cu Consiliul scriitorilor europeni și cu consorțiul Premiului Uniunii Europene pentru literatură.
Tot pe 27 martie, la Sofia, în Bulgaria, are loc o conferință de o zi pentru promovarea lecturii, intitulată Conferința Zilei autorilor europeni.
Conferința va reuni reprezentanți ai ministerelor culturii și educației din țările UE, instituții publice și ONG-uri naționale active în acest domeniu, precum și organizații care reprezintă sectorul editorial la nivel european.
Cu acest prilej se vor împărtăși exemple și practici în legătură cu modalitățile de colaborare dintre sistemul de învățământ și sectorul editorial pentru promovarea lecturii în școli la nivel local, național și european. Conferința poate fi urmărită online.
Cu ocazia Zilei autorilor europeni, toată lumea este invitată să partajeze pe platformele de comunicare socială imaginea unei cărți scrise de autorul european preferat, cu hashtagul #ReadWithEurope.
Comisia Europeană reamintește că obiectivul Zilei autorilor europeni este să pună în lumină tot ceea ce poate oferi literatura europeană unui public tânăr și să stimuleze interesul tinerilor pentru lectură, într-un mod distractiv și favorabil incluziunii.
În același timp, inițiativa urmărește să impulsioneze difuzarea literaturii în Europa și să consolideze competitivitatea sectorului editorial.
Ziua autorilor europeni, organizată în premieră în acest an, este o inițiativă a componentei „Cultură” din cadrul programului „Europa creativă” al Uniunii Europene, care sprijină literatura și activitatea editorială.
Componenta „Cultură” a programului „Europa creativă” organizează deja Premiul Uniunii Europene pentru literatură, cofinanțează activități de traducere menite să sporească accesibilitatea literaturii europene și conectează publicul cu literatura europeană, obiective pe care Ziua autorilor europeni urmărește să le sprijine la rândul său.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe