Newsflash
Industria farmaceutică

Vaccinul gripal al companiei Viatris, disponibil pentru pacienţii din România

de Dorina Novac - oct. 19 2022
Vaccinul gripal al companiei Viatris, disponibil pentru pacienţii din România

Viatris, o companie farmaceutică globală, a anunţat că toate loturile vaccinului său tetravalent gripal sezonier au fost livrate şi sunt deja disponibile pentru pacienţii români prin Programul Naţional de Vaccinare.

De asemenea, dozele de vaccin gripal sunt disponibile şi în farmaciile cu circuit deschis din România.

gripa

Bazându-se pe cei peste 70 de ani de experienţă în livrarea de vaccinuri gripale, compania confirmă angajamentul său ca partener de încredere în lupta împotriva gripei.

Citește și: O nouă companie farmaceutică pe piața globală

Vaccinul gripal Viatris poate fi prescris tuturor categoriilor de vârstă ce sunt vizate de imunizarea activă împotriva gripei: adulţi, adolescenți şi copii începând cu vârsta de 6 luni.

În acest an, populaţia are acces la vaccinul gripal mai devreme decât de obicei datorită livrării cantităţilor integrale înaintea începerii sezonului gripal.

Deşi evoluţia gripei în ţările din emisfera sudică nu este întotdeauna un predictor bun pentru ceea ce se va întâmpla în emisfera nordică, această creştere timpurie a cazurilor de gripă poate fi un semnal pentru ceea ce ar putea veni în toamnă, în special după doi ani de intensitate redusă a gripei.

„Vaccinarea antigripală anuală este cea ma bună metodă pentru a te proteja pe tine şi pe cei dragi împotriva gripei şi complicaţiilor sale grave. După cum a reiterat recent Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), vaccinurile disponibile la nivel global pentru controlul gripei sezoniere sunt eficiente, bine tolerate şi au potenţialul de a preveni semnificativ mortalitatea şi morbiditatea asociate cu infecţia gripală, un rezultat de importanţă primordială pentru categoriile la risc”, se arată într-un comunicat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe