Procesul de globalizare pe care îl
parcurgem, caracterizat de desfiinţarea barierelor economice şi culturale
dintre state şi chiar continente, antrenează o fantastică circulaţie a
informaţiei, a capitalului şi a forţei de muncă. Ca efect al migraţiei rapide a
populaţiei pe piaţa muncii, cazuistica medicală tinde să se uniformizeze. În
acest context, ridicarea la acelaşi nivel de bună calitate a serviciilor
medicale pe plan mondial devine, la rândul ei, o necesitate stringentă.
Traficul de informaţii medicale fiind exploziv, primul pas în realizarea
acestui scop îl reprezintă asigurarea accesului la cele mai noi dar şi mai
validate cunoştinţe, traducerile din limbile de largă circulaţie fiind în continuare
modalitatea cea mai sigură de răspândire şi de însuşire corectă a lor.
Medicii în formare sunt confruntaţi însă
simultan cu două probleme de semn contrar: pe de o parte, imensitatea oceanului
de informaţii diversificate, nou apărute ca urmare a descoperirilor din
diferite părţi ale lumii, dar adesea prezentate în traduceri care neglijează
rigoarea unui limbaj conceptual comun; pe de altă parte, imperativul
eficientizării actului medical, în condiţiile unor resurse de timp din ce în ce
mai limitate. Ghidurile de practică medicală, editate sub îndrumarea unor
personalităţi medicale recunoscute internaţional, fundamentate pe dovezi
ştiinţifice validate şi, respectiv, traducerile lor avizate, devin astfel
indispensabile.
În dezvoltarea personală profesională a
medicului practicant, deşi calea de urmat este şi va rămâne cea strict
specializată, stăpânirea de către acesta – pe lângă formaţia de bază – a
medicinii de urgenţă constituie o condiţie minimă, obligatorie pentru a
funcţiona într-un sistem medical de oriunde. Principles and Practice of Emergency Neurology: Handbook for Emergency
Physicians (Cambridge University Press, 2003) este un bun exemplu de
asemenea ghid adresat medicilor în formare, dar şi specialiştilor de medicină
de urgenţă, neurologie, neurochirurgie, terapie intensivă. Echipa de
specialişti binecunoscuţi care a redactat manualul certifică garanţia unei
cuprinzătoare şi corecte prezentări a informaţiei, precum şi caracterul său de
aplicabilitate practică. Editorii cărţii sunt Kevin M. Kelly, profesor la Universitatea Drexel şi Institutul de
cercetare Allegheny din Pittsburg, Pennsylvania, director de program de
rezidenţiat în medicina de urgenţă şi neuroştiinţe clinice, neurolog clinician,
epileptolog cu experienţă şi cu numeroase publicaţii de cercetare fundamentală
– şi Sid M. Shah, profesor şi
director de program de rezidenţiat la Universitatea de Stat din Michigan,
specialist în medicina de urgenţă.
Traducerea manualului în limba română, cu
titlul PRINCIPIILE ŞI PRACTICA
NEUROLOGIEI DE URGENŢĂ. Manual pentru medicii de medicină a urgenţelor
(Editura Medicală, 2012) îi aparţine lui Lucian
Alexandrescu, medic primar psihiatru, doctor în ştiinţe medicale şi
cercetător la Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos“. Într-un
moment în care lumea medicală românească este mai degrabă orientată către
realizări cu impact personal, preluarea efortului andurant de tălmăcire şi
adaptare a textului original, ce cuprinde peste 500 de pagini, este cu atât mai
lăudabilă cu cât probează generozitate şi competenţă profesională, rezultatul
fiind un instrument de mare necesitate în practica medicală.
În esenţă, Principiile şi practica neurologiei
de urgenţă, densă şi concentrată în date, adaptează principiile de bază ale
neurologiei la realitatea practică specifică medicinii de urgenţă. Cele opt
secţiuni şi 38 de capitole ale sale acoperă o întreagă gamă de aspecte ale
practicii medicale, de la examinarea pacientului până la prescrierea
tratamentului în cele mai frecvente domenii ale patologiei de urgenţă
neurologică, neurochirurgicală şi psihiatrică. De subliniat meritul traducerii
de a fi reuşit să redea cursivitatea şi plăcerea lecturii oferite de textul
original, pe cât de solid elaborat, pe atât de uşor de utilizat direct în
practică, la nivel prespitalicesc şi/sau spitalicesc.
În mod evident, felul în care tălmăcirea
termenilor medicali se integrează în sistemul medical românesc şi se adaptează
lexicului, circuitelor şi rutinei din acest sistem este marcat de specialitatea
medicală şi de expertiza autorului ei. Abordarea clară şi concisă, terminologia
corect actualizată, prezentarea şi adaptarea impecabilă revin capitolelor
privind patologia psihiatrică (îndeosebi crizele de epilepsie, tulburările de
somn, demenţele, tulburările de mers) şi secţiunii referitoare la cauzele cele
mai frecvente de prezentare la camera de gardă, îmbogăţite prin salutara
iniţiativă a lui Lucian Alexandrescu de a introduce trimiteri la normele
legislative româneşti privind tratamentul urgenţelor psihiatrice. De asemenea,
foarte bine redate sunt şi capitolele secţiunii conţinând patologia specifică
frecventă a sistemului nervos (mai cu seamă descrierea hipertensiunii
intracraniene şi a tumorilor cerebrale). Informaţii extrem de binevenite
actualizează datele clasice despre infecţiile moderne, mai recent întâlnite în
ţară, asociate cu HIV, borelioză, unele infecţii virale.
Dificultăţi inerente în interpretarea unor
nuanţe fine ale textului original, mai greu sesizabile în afara strictei
specializări medicale, adaptări mai puţin inspirate ale unor termeni din
traumatologia spinală deja uzuali, opţiunea pentru preluarea mot-à-mot a unor denumiri mai vechi,
între timp înlocuite, afectează uneori acurateţea traducerii şi, în opinia
noastră, impune adăugarea unei erate. Astfel: simpla înlocuire a cuvântului
„virtual“ din textul de bază cu „practic“ (în textul românesc) conduce la
confuzia conform căreia IRM cerebrală este contraindicată la toţi pacienţii
operaţi care poartă clipuri, realitatea fiind că IRM se poate aplica pacienţilor
cu clipuri compatibile IRM (secţiunea 1). Alte exemple, mai frecvente în
secţiunea 4, ar fi: „fractură prin solicitare acută“ în loc de „fractură
cominutivă prin compresie“, „leziuni prin flexie-forţare“ în loc de „leziuni
prin flexie-distracţie“, sau descriptiva „fractura muncitorilor care scot lutul
cu lopata“ (clay shoveler’s fracture)
în loc de termenul curent „fractura apofizei spinoase C7“. Într-o ediţie
viitoare, versiunea în limba română necesită şi o indispensabilă completare cu
indexul de abrevieri propuse de traducător.
Principiile şi
practicaneurologiei de urgenţă reprezintă un
instrument bibliografic recomandat în dezvoltarea şi perfecţionarea medicului
practicant. Profităm de publicarea sa de către Editura Medicală pentru a
sublinia instituţiilor abilitate (Academia de Ştiinţe Medicale, universităţile
de medicină şi farmacie, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică)
necesitatea încurajării şi facilitării unor asemenea traduceri, prin atestarea
referenţilor ştiinţifici, pe specialităţi medicale, precum şi prin elaborarea
de dicţionare medicale, cu terminologie actualizată riguros şi periodic.
