Aproximativ 16% din populația lumii a raportat sentimente de singurătate în perioada 2014-2023, informează Organizația Mondială a Sănătății.
Singurătatea și izolarea socială afectează populația din toate regiunile și toate grupele de vârstă, însă cei mai afectați sunt adolescenții, arată rezultatele unui raport lansat recent de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Potrivit rezultatelor, la nivel mondial, aproximativ 16% din populație a resimțit sentimente de singurătate în perioada 2024-2023, ceea ce înseamnă aproximativ una din șase persoane, notează OMS.
Prevalența este mai ridicată în rândul adolescenților (grupa de vârstă 13-17 ani) și a adulților tineri (18-29 de ani) care au raportat sentimente de însingurare în proporție de 20.9% și respectiv, 17.4%. La polul opus se situează adulții de peste 60 de ani – numai 11,8% dintre ei resimțind astfel de sentimente.
La nivel general, cea mai mare prevalență a sentimentelor de singurătate este întâlnita în țările cu venituri mici (24,3%) urmate de cele cu venituri medii (19,3%). Cele mai puțin afectate sunt statele cu venituri mari (10,6%).
O analiză sistematică calitativă a experiențelor de singurătate în țările cu venituri mici și medii sugerează că această tendință ar putea fi explicată de existența sărăciei, deoarece aceasta a fost identificată ca fiind cea mai frecventă barieră în calea îndeplinirii așteptărilor legate de relațiile sociale, notează reprezentanții OMS.
Raportat la Regiunile OMS, cea mai mare rată a sentimentelor de însingurare este întâlnită în Regiunea Africană, 24.3%, iar cea mai mică în Regiunea Europeană – 10,1%.
În ceea ce privește izolarea socială, estimările curente arată că, la nivel global, între 25 și 33,6% din populația vârstnică este izolată social.
Pe de altă parte, rezultatele unui chestionar realizat recent au arătat că 72% din populația globală se simte foarte conectată sau destul de conectată cu ceilalți, cu diferențe foarte mici între sexe și grupe de vârstă.
Tot în acest raport, Organizația Mondială a Sănătății a atras atenția că izolarea socială și singurătatea au un impact negativ semnificativ asupra mortalității. Cele mai recente estimări arată că numai singurătatea ar putea fi responsabilă anual de aproximativ 871.000 de decese din întreaga lume. În plus, rezultatele unei meta-analize realizată recent arată că, în rândul adulților, singurătatea și izolarea socială cresc riscul de deces de orice cauză cu 9-22%, respectiv 32-33%.
O altă analiză a arătat că locuitul singur a crescut cu 32% riscul de mortalitate de orice cauză, în timp ce în cazul izolării sociale și a singurătății acest risc a crescut cu 29% și respectiv 26%. În același timp, există o asociere între izolarea socială și singurătate și afecțiuni precum diabetul de tip 2 și bolile cardiovasculare. Cele mai consistente dovezi sunt legate de impactul acestora asupra riscului de apariție a bolilor cardiovasculare la adulți, notează OMS.
Astfel, o meta-analiză a 23 de studii longitudinale, realizate cu precădere în țările cu venituri mari a arătat că singurătatea a fost asociată cu o creștere cu 29% a riscului de dezvoltare a bolii coronariene, iar izolarea socială cu o creștere cu 32% a riscului de accident vascular cerebral. Alte studii au arătat o corelare între singurătatea și factorii de risc pentru hipertensiune.
Imagine generată cu AI
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe