De câteva săptămâni, mass-media vuiește – cu o agresivitate greu
de înțeles – în comentarea situației de la Opera Națională București, un teatru
despre care, în mod obișnuit, nu se prea scrie nici atunci când au loc
evenimente cu adevărat speciale. Dar este un subiect „generos“ pentru cei care,
după cum citesc sau văd la tv, se încăpățânează să se refere doar la anume
diferende cu... anume personaje, bătând „monedă“ pe conflictul generat de
coregraful Johan Kobborg cu diverși directori interimari, susținut mai ales de
balerinii străini pe care el însuși i-a adus în trupă (cam 30 din cei peste o
sută de angajați), fără să se „observe“ că, de fapt, trei-patru sute de oameni
protestează și sunt revoltați din cu totul alte motive.
Coriști, instrumentiști, soliști vocali, tehnicieni au acumulat
nemulțumiri și umilințe greu de „povestit“ în ultimii trei ani de conducere
dictatorială și discreționară a teatrului, parte cuprinse în memoriul difuzat
în sală duminică, la concertul desfășurat după suspendarea unor spectacole –
dar nu din cauza unei „rebeliuni“, ci pentru că l-au așteptat zadarnic pe
ministrul culturii să vină cu o soluție privind și numirea unei conduceri
echilibrate, și separarea Operei de Operetă, pentru ca cele două instituții să
revină la statutul lor inițial, solicitând totodată un control
economico-financiar al activității din acești trei ani. Pe scenă, cu banderole
albe pe braț, corul, orchestra și soliști vocali au evoluat în programul „Shakespeare
și muzica“, iar în sală, printre spectatori, s-au regăsit și numeroși balerini,
aplaudând și cuvintele rostite de soprana Irina Iordăchescu sau de dirijorul
Tiberiu Soare, semn că mai toți angajații ONB sunt solidari în cerințele lor,
ceea ce... spune multe.
Au apărut și lucruri ciudate, precum interzicerea intrării în
Operă a unor (foști) angajați sau colaboratori, printre care și Kobborg sau
Alina Cojocaru, fără ca cineva să poată spune cine i-a permis șefului
serviciului personal să semneze acea hârtie, mai ales că, de săptămâna trecută,
nu mai există niciun director! Dar circulă pe internet și alte contracte de
„prestări servicii“... neinteresante pentru cei care vor să canalizeze
scandalul doar într-o singură direcție, fiind vorba, spre exemplu, de o
colaborare plătită bine a cuiva, care, culmea, scrie cu vehemență întru
apărarea vechii conduceri sau a celor doi balerini, sau de contractul semnat de
Kobborg cu o remunerație de 7.500 de euro lunar – dar nimeni nu se întreabă din
ce surse a fost plătit astfel timp de peste doi ani, desigur, nu pe ștatul
oficial de plată, din bugetul ONB. În schimb, s-a ajuns la politizarea absurdă
a conflictului, la acuze de xenofobie, la asocierea cu Securitatea, cu rușii
sau alte asemenea, doar de dragul de a-i incrimina pe toți cei care nu-l susțin
pe Kobborg, căruia nimeni nu-i contestă valoarea artistică, ci modul
discreționar de a se comporta sau aspectele financiare „încurcate“.
Marți, angajații Operei și cei ai Operetei s-au întâlnit, în
sala de spectacol, cu viceprim-ministrul Vasile Dâncu, i-au transmis
nemulțumirile, au cerut un audit din partea Guvernului (inclusiv pentru
reparațiile nefinalizate, dar cu sume mari cheltuite), oficialul anunțând că va
discuta cu prim-ministrul și cu președintele, că se va lua cât de curând o
decizie în ce privește numirea unui director interimar. Deci și artiștii, și
noi, cei care privim „spectacolul“, așteptăm...
