Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi, unitate spitalicească aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, a fost dotat cu un sistem inteligent pentru igiena mâinilor.
Reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență București („Floreasca”) atrag atenția asupra importanței igienei mâinilor în spitale.
Ziua Mondială a Igienei Mâinilor (Save Lives: Clean Your Hands), marcată în fiecare an la data de 5 mai, a fost lansată în anul 2009.
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a dat recent startul ediției 2023 a Campaniei „Spală-te pe mâini”, adresată preșcolarilor și elevilor din clasele primare.
Ziua Mondială a Igienei Mâinilor – iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii lansată în 2009 – este marcată în fiecare an la 5 mai, promovând, la nivel global, importanța igienei mâinilor.
Ziua Mondială a Igienei Mâinilor, iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii lansată în 2009, este marcată în fiecare an la data de 5 mai, promovând, la nivel global, importanța igienei mâinilor.
Weekendul care tocmai s-a încheiat, reprezentanții Spitalului Clinic „Prof. Dr. Panait Sîrbu" (Maternitatea Giulești) au marcat Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini.
Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a explicat că populația țării noastre trebuie să respecte în continuare câteva măsuri simple pentru a se proteja de o infecție cu SARS-CoV-2.
În fiecare an, la 5 mai, este marcată Ziua Mondială a Igienei Mâinilor. În 2022, tema acestei zile este „Uniți pentru siguranță: Curățați-vă mâinile”.
Un sondaj de opinie realizat recent arată ce cred românii despre pandemia de COVID-19, la o lună de la ridicarea restricțiilor.
Numită și „Global Handwashing Day”, Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini este marcată în fiecare an la 15 octombrie, prilej cu care experții atrag atenția asupra importanței acestui gest.
Cele mai recente informații de la Organizația Mondială a Sănătății și de la UNICEF arată că două din cinci școli din întreaga lume nu aveau facilitățile necesare pentru spălarea mâinilor, înainte de debutul pandemiei de COVID-19.
Asociația „Zi de Bine” împreună cu Fundația Bethany își unesc forțele pentru a veni în sprijinul a peste 500 de copii aflați în situații vulnerabile din județul Iași.
Ieri a fost marcată și la noi în țară Ziua Mondială a Igienei Mâinilor, numită de OMS „Hand Hygiene Day”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe