Federația Sanitas din România a anunțat suspendarea grevei după ce Camera Deputaților a aprobat memorandumul privind deblocarea posturilor din spitale și în contextul amânării adoptării Legii salarizării.
SRATI solicită măsuri urgente pentru acoperirea deficitului de personal din ATI și salarizarea echitabilă a personalului medical. Apelul a fost făcut în contextul aprobării Memorandului pentru deblocarea posturilor din spitale.
Comisia pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților a dat aviz favorabil amendamentului privind deblocarea angajărilor din sistemul sanitar, a anunțat prof. dr. Alexandru Rafila.
Ministerul Sănătății anunță deblocarea a 7.621 de posturi din unitățile sanitare de stat, dintre care aproape 3.000 sunt destinate asistenților medicali.
Preşedintele Colegiul Medicilor din Municipiul București - CMMB, prof. dr. Cătălina Poiană, a transmis un mesaj astăzi pentru a marca ziua internațională a cuvântului „Mulțumesc”.
În perioada următoare, circa 4.000 de posturi vacante vor putea fi ocupate prin concurs în unitățile sanitare subordonate Ministerului Sănătății.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe