Zarurile au fost aruncate! Mult aşteptata listă a nominalizaţilor a fost anunţată la 16 ianuarie. American Hustle (David O. Russell) şi Gravity (Alfonso Cuaron) au câte zece nominalizări, urmate imediat de 12 Years a Slave (Steve McQueen), inclus la nouă categorii. Se ştie că sistemul de votare al Oscarurilor este unul destul de atipic, iar surprizele sunt inevitabile. Campaniile implică foarte mult lobby, PR şi puternice strategii de marketing: vizionări private, screenere, scrisori de mulţumire, machete de presă în cele mai prestigioase reviste de specialitate. Anul acesta, lipsesc suficiente titluri şi nume (Inside Llewyn Davis – doar două nominalizări, Saving Mr. Banks – o nominalizare, Stories We Tell – lipseşte din lista documentarelor), iar ceea ce urmează (până în apropierea ceremoniei din 2 martie) este o prezentare a celor care nu au intrat în graţiile Academiei. Motivele şi regulile lor aproape că nu mai contează. Un lucru e cert şi sigur: există o serie de filme care merită toată atenţia!

Atunci când un celebru om de cinema – pe numele lui Walt Disney – îşi doreşte foarte mult să producă un scenariu, e clar că există un real potenţial de public. Însă nimic din toate reţetele magice nu poate convinge un autor să lase din mână cel mai iubit personaj, mai ales atunci când este realmente profund personal. Autoarea delicatei şi spectaculoasei Mary Poppins a fost curtată de Walt Disney aproape20 de ani. Aproape o eternitate. Pentru că nici succesul, nici prestigiul, nici insistenţa nu pot convinge încăpăţânarea şi hotărârea unui autor de a-şi lăsa masacrat adoratul personaj: imaginea unei Mary Poppins într-un musical animat nu se plia defel pe aşteptările lui P. L. Travers. Personajele cărţii erau familia ei. La propriu. Scenariul semnat de Kelly Marcel şi Sue Smith dozează cu sensibilitate lupta celor doi titani (Disney şi Travers) cu amintirile din copilăria lui Travers, cu accente puternice pe legătura cu totul specială avută cu tatăl său.

   Dar, până să o vedeţi pe Pamela Travers în secvenţa de final a filmului, trebuie să savuraţi fiecare moment al luptei cu trecutul. Cum se înverşunează, cum se îndulceşte, cum încearcă să mascheze fragilitatea pură sub îmbufnarea aricioasă. Travers refuză orice atenţii: de la coşul de fructe din camera de hotel, dulciurile de pe masa de lucru, conversaţia cu şoferul personal ori ideile coscenariştilor. Personajul său este o construcţie uluitoare pe care nu o poţi urî nicio secundă, dimpotrivă. O compătimeşti, o îndrăgeşti, o iubeşti.

   Iar imaginea lui John Schwartzman păstrează sensibilitatea peliculei din ’61, cu o lumină difuză, cu prim-planuri folosite doar la nevoie, atunci când discuţiile dintre producător şi autor ajung în acel stadiu de intimitate: Mickey Mouse şi Mary Poppins rămân personajele de suflet ale celor doi. Iar secvenţa vizitei la Disneyland este una memorabilă: scoate la iveală temperamentele extrem de diferite ale protagoniştilor. Un Walt Disney precum peştele în apă, obişnuit cu băile de mulţimi şi expunerea, comparativ cu o P. L. Travers pentru care amintirile trebuie păstrate într-un colţ bine protejat, dar care învaţă să se deschidă şi să comunice minunatele şi emoţionantele poveşti. Mary Poppins şi Saving Mr. Banks sunt filmele care îţi garantează buna dispoziţie indiferent de circumstanţe.