Un raport nou de la CDC arată că vaccinurile au reușt să prevină 500 de milioane de boli din moment ce au fost administrate în copilărie și, totodată, au prevenit 1 milion de decese.
Un raport nou de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention) din SUA a scos la iveală faptul că în această țară, vaccinurile administrate în copilărie au prevenit sute de milioane de boli, au împiedicat zeci de milioane de spitalizări și peste un milion de decese în rândul persoanelor născute între 1994 și 2003, scrie The Jerusalem Post.
Studiul CDC a mai arătat că vaccinurile au reușit să economisească miliarde de dolari pentru sistemul de sănătate american.
Acest studiu arată impactul semnificativ al vaccinurilor asupra vieților oamenilor și mai arată răsplata impresionantă a investițiilor făcute în vaccinuri și în serviciile de imunizare, a declarat Fangjun Zhou, autorul principal al studiului și cercetător la National Center for Immunization and Respiratory Diseases (centrul național pentru imunizare și boli respiratorii):
„Dacă ne asigurăm că micuților li se administrează vaccinurile la timp, aceasta este una dintre modalitățile cele mai bune de a preveni bolile, de a reduce povara lor asupra sistemului de sănătate și de a reduce, totodată, costurile”.
Cercetătorii de la National Center for Immunization and Respiratory Diseases au examinat și au cuantificat beneficiile pentru sănătate precum și impactul economic al vaccinărilor de rutină în rândul copiilor din Statele Unite ale Americii născuți între anii 1994 și 2023. Nouă vaccinuri au fost incluse în această analiză: vaccinul pentru difterie, vaccinul pentru tetanos și tuse convulsivă, pentru infecția cu Haemophilus influenzae, pentru poliovirus (agentul cauzal al poliomielitei), vaccinul pentru rujeolă, vaccinul pentru rubeolă, vaccinul pentru hepatită B, vaccinul pentru varicelă, vaccinul pentru hepatita A, vaccinul pentru boala pneumococică și vaccinul pentru rotavirus.
Cercetătorii au descoperit că în rândul celor aproximativ 117 milioane de copii născuți între 1994 și 2023, vaccinarea de rutină în copilărie a putut preveni aproximativ 508 milioane de cazuri de îmbolnăvire în timpul vieții copiilor, a prevenit 32 de milioane de spitalizări și a prevenit aproximativ 1,3 milioane de decese, arată sursa menționată.
Cel mai mare număr cumulativ de spitalizări și de decese pe care vaccinările le-au putut evita a fost de aproape 13,2 milioane de spitalizări datorate rujeolei și aproape 752.800 de decese datorate difteriei, au mai scris cercetătorii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe