Într-un
cabinet încălzit iarna de o sobă cu lemne, dr. Filofteia Purcărea vede
de mai bine de 17 ani sugari, gravide și bunici. Caută soluții pentru toți.
Atât cât îi permite un sistem rigid. Medicul din comuna Curtișoara (jud. Olt)
are pe listă 1.800 de pacienți, însă doar ceva mai mult de două treimi sunt
asigurați și mulți dintre ei sunt vârstnici.
– Care
sunt cele mai mari dificultăți cu care vă confruntați?
–
Sistemul e de vină pentru ce merge prost, cardul, internetul, problemele
tehnice. Ne mănâncă mult timp formalitățile, pentru că nu funcționează cum
trebuie. Altfel, nu e greu să lucrezi cu oamenii. Vă dați seama, dacă sunt de așa
mult timp aici, îi cunosc pe fiecare, știu ce probleme au, știu cum să îi
abordez.
–
Când nu merge sistemul, cum procedați?
–
Ce să facem? Reluăm formalitățile pe parcursul zilei, când începe să funcționeze
serverul. Mai sunt și întreruperi de curent, dar raportările trebuie să le
facem pe parcursul zilei, uneori până seara târziu, ca să fim cu toate în
regulă. Oricum, e destul de greu. Nu ne mai rămâne timp liber deloc. Înainte,
terminam munca la cabinet. Acum, plecăm cu ea acasă. Mai luăm și fișele uneori,
ca să terminăm treaba. Mergea mult mai repede înainte. Acum lucrez cu softul
lor, dar oricum e greu față de anii anteriori.
– Cum
colaborați cu direcția de sănătate publică?
–
Lucrăm bine cu direcția. Mai apar surprize, dar nu aici sunt problemele. Tot cu
informatizarea sunt, de fapt. Cu calitatea de asigurat. Când trebuie să treci o
persoană de la o categorie la alta, pentru că se pensionează și nu figurează în
SIUI. Sunt probleme care nu ar trebui să țină de noi, dar ce să facem?
–
Împărțiți dispensarul cu cineva?
–
Mai am o colegă, lucrăm pe ture. Dar, desigur, nu reușim să asigurăm permanența,
că nu am avea cum. Ar însemna să nu mai avem deloc viață personală. E drept că
solicitări sunt la orice oră, inclusiv la miezul nopții. Tot un fel de permanență
am putea s-o numim. Se îngrijorează când au copiii sau bunicii probleme și mă
sună, cer tot felul de sfaturi – până ajung a doua zi la cabinet, trebuie să îi
liniștești cumva. Mai sunt urgențe pentru care suntem chemați mai întâi noi și,
după ce vedem bolnavul, chemăm salvarea, că depășește competența noastră. Sunt
fel de fel de cazuri, nu le putem rezolva în totalitate, dar trebuie să
îndrumăm oamenii. Ambulanța vine destul de repede, doar să fie disponibilă.
– La
specialist cum ajung pacienții? La ce spital merg de obicei?
–
Unii solicită și Craiova, dar de obicei îi trimitem la Slatina. Colaborăm bine
cu medicii de acolo, nu am avut probleme. Probabil că am putea face mai multe,
dar nu prea se organizează ședințe ca să colaborăm mai bine, să lucrăm
împreună. Au mai apărut și medici noi pe care nu îi cunosc. Norocul e că suntem
aproape de oraș și, când îi trimit la specialist, chiar se duc. Chiar vor să
facă și controalele periodice. Bine, mai sunt cei trecuți de optzeci de ani, ei
sunt mai greu de urnit.
– Vă permite bugetul să investiți în
cabinet? Primăria vă sprijină?
– Nu, primăria nu ne ajută. Am încercat, dar
nu s-au implicat. Nici n-am insistat. Avem regim de comodat, așa că nu ne-am
putut permite să investim mai mult, dar strictul necesar îl avem.
– Ce
v-ar fi plăcut să mai faceți și nu ați avut cum?
–
Mai avem câțiva ani până la pensionare, ce rost ar mai avea? Ar fi nevoie de
dotări, renovări. Pe la grupurile sanitare ar trebui schimbată faianța, ar
trebui zugrăvit, lucruri nu foarte mari. Încălzire avem cu sobe, cu lemn. Iarna
e dificil. Era bună o centrală. Poate dacă se vor introduce gaze în comună, va
fi mai ușor. Până atunci, sobă în fiecare cabinet, cumpărăm lemne, ne
descurcăm.
– De
ce ați ales medicina de familie?
–
Eu am terminat facultatea de pediatrie. Apoi am dat examenul și am devenit
medic de familie. Mi-ar fi plăcut mai mult să lucrez cu copiii. Acum sunt vreo
trei sute de copii în comună. A scăzut foarte mult natalitatea, sunt doar vreo
zece sugari. Fac, alături de colega mea, și medicină școlară. În regim de
voluntariat, sigur. Adică bugetul e același, nu suntem plătiți suplimentar. Dar
mergem, le vorbim copiilor de sănătate, cum să se ferească de boli, ce
obiceiuri sănătoase să își formeze. Colaborăm cu învățătoarele, au și o
programă de educație sanitară, le mai pregătim materiale. Școala e foarte
aproape, chiar lângă dispensar, iar grădinița la parter. Știm tot ce se
întâmplă acolo. Nu e zi să nu apară o problemă și ne cheamă sau vin ei la noi.
– Ce
ați schimba la felul în care este percepută medicina de familie în România?
– E
loc de mai bine. Ar trebui să fim mai respectați, sunt numai cerințe de la
medicul de familie. Am înțeles că avem și bugetul mai mic pe medicină de
familie anul acesta. Aș vrea ca normele să fie mai relaxate. Totul e prea
rigid: atât ai voie, atâtea consultații, atâtea rețete. Ar trebui totul adaptat
la comunitate, la pacient, să existe flexibilitate.
.jpg)
