O angajată a Ministerului Sănătăţii a fost depistată, luni, pozitiv la testul RT-PCR pentru SARS-CoV-2. Aceasta este internată într-o unitate sanitară de boli infecţioase.
Ministerul Sănătății a confirmat și cel de-al patrulea caz cu COVID-19 în cadrul anchetei epidemiologice demarate.
Persoana infectată este simptomatică și se află în izolare. Va fi internată în această seară într-un spital de boli infecțioase pentru investigații.
În cadrul anchetei epidemiologice demarată în cadrul MS, încă o persoană a fost depistată cu COVID -19 în urma testelor RT PCR efectuate, numărul celor depistați pozitiv ridicându-se la trei.
Angajatul depistat pozitiv este simptomatic, se află în zolare și va fi internat într-o unitate sanitară de boli infecțioase.
Începând de mâine, în cadrul Ministerului Sănătății vor fi luate o serie de măsuri suplimentare.
„Se va interzice total accesul vizitatorilor. De asemenea, instituția va funcționa în condiții speciale, în care jumătate de personal va fi prezent fizic în instituție, iar cealaltă jumătate va efectua programul de lucru în regim de telemuncă”, transmite sursa citată.
Toate spațiile MS vor fi supuse procesului de dezinfecție/nebulizare. Procesul de testare al angajaților continuă, conform normelor.
Încă un angajat al Ministerului Sănătăţii, contact direct cu primul, a fost confirmat ca fiind infectat cu noul coronavirus.
„Ministerul Sănătății confirmă identificarea celui de-al doilea caz de infectare cu noul coronavirus în rândul contactilor direcți ai primului ca pozitiv. Este vorba despre o persoană simptomatică, care se află în izolare și care va fi internată astăzi într-o unitate sanitară de boli infecțioase”, au transmis reprezentanții instituției.
Un angajat al Ministerului Sănătății a fost depistat ieri pozitiv la testul RT- PCR, pentru SARS-CoV-2.
Potrivit Ministerului Sănătății (MS), conform metodologiei, imediat după aflarea rezultatului testului, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a demarat o anchetă epidemiologică în urma căreia au fost identificați 12 contacți direcți care au fost izolați la domiciliu și li s-au recoltat probe.
„Ancheta epidemiologică va continua și în perioada următoare, până la identificarea și altor potențiali contacti accidentali, ce vor fi testați, conform metodologiei de caz”, se arată într-un comunicat al MS.
Potrivit sursei citate, în cursul zilei de azi se va realiza dezinfecția spațiilor unde își desfășura activitatea angajatul MS, precum și contacții acestei persoane.
„Mai mult, într-o etapă imediat urmatoare se va face încă o dezinfecție a tuturor spațiilor și birourilor din MS și se vor lua măsuri suplimentare de protecție a personalului care își desfășoară activitatea în clădirea centrală”, transmite instituția.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe