Newsflash
Știri

Se deschide primul centru multifuncțional de terapie și cercetare în autism

de L. Budin - nov. 16 2022
Se deschide primul centru multifuncțional de terapie și cercetare în autism

Centrul aduce în România programe inovatoare de recuperare, inclusiv pentru adolescenți și adulți diagnosticați cu autism.

Din data de 17 noiembrie, Institutul Autism Voice, un proiect unic în România, devine funcțional și pune bazele cercetării în domeniu pe plan local, se arată într-un comunicat. 

Autism-Voice-Institute

Institutul este o inițiativă a Autism Voice, partener principal fiind NN România, care a contribuit cu o donație de 200.000 de euro. 

Centrul va contribui la dezvoltarea și aplicarea de terapii adaptate nevoilor pacienților, la monitorizarea evoluției recuperării și integrării acestora, și la o mai bună înțelegere a răspândirii tulburărilor de spectru autist.

Nevoia unui Institut a pornit de la copiii cu care am lucrat în trecut și care astăzi sunt adolescenți și adulți care nu au acces la programe de sprijin dedicate sau instituții de suport. Obiectivul Institutului este de a asigura un mediu în care orice persoană diagnosticată cu o tulburare din acest spectru să fie văzută, auzită, înțeleasă și să primească sprijinul de care are nevoie, nu doar în dezvoltarea abilităților, ci și pentru a se descurca independent”, a spus Anca Dumitrescu, președinte Autism Voice.

Tratamentul adecvat și terapiile de specialitate au un rol vital în evoluția persoanelor diagnosticate cu autism și în creșterea șanselor la o viață cât mai funcțională, ajutând pacienții să depășească dificultățile asociate autismului.

Peste 90% dintre respondenții unui sondaj desfășurat recent de Autism Voice conștientizează aceste nevoi, iar 78,5% consideră că o persoană diagnosticată cu autism poate reuși, cu sprijin corespunzător, să ducă o viață independentă. Cu toate acestea, soluțiile de sprijin accesibile în prezent persoanelor cu autism sunt insuficiente în România, aspect observat de 75% dintre respondenți, care consideră că persoanele cu autism nu au destulă susținere pentru a beneficia de terapie și pentru a avea șansa la o viață autonomă, a mai arătat sondajul.

Amplasat într-o clădire cu trei etaje din București, pe Strada Orzari 86, Centrul include zone dedicate cercetării și dezvoltării terapiilor și săli de lucru destinate ședințelor de terapie, de integrare școlară de formare profesională sau de consiliere, dar și programelor de auto-independență, cum ar fi LIFE Autism. Acesta este un program complet de terapie pentru adolescenți și tineri, care încorporează predarea abilităților sociale, relaționarea în grup, comunicarea, independența și reglarea comportamentală.

Curricula programului cuprinde abilități specifice, precum utilizarea banilor, utilizarea unui laptop sau scrierea unui mesaj text, dar și obiective generale, extinse asupra abilităților deja existente, cum ar fi reducerea dependenței de sprijin sau auto-reglarea și auto-monitorizarea comportamentelor și activităților.

Medicamente care sunt retrase de pe piaţă - referinţa pentru calculul preţului altor produse

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe