Acasă » ACTUALITATE » Știri
Peste 160 cazuri de gripă, confirmate de la începutul sezonului

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat că s-a înregistrat debutul sezonului gripal. Activitatea gripală a evoluat cu intensitate scăzută, cu răspândire locală în județele Argeș, Brașov, Cluj și în București.
Potrivit unor informații oferite de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, în perioada 6-12 ianuarie au fost raportate, la nivel național, 692 cazuri de gripă clinică, mai puține comparativ cu cele raportate în aceeași săptămână a anului precedent.
„La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 73.257, cu 19.5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (90.963) și de 1.8 ori mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (39.657)”, scrie sursa citată.
De asemenea, au fost raportate 13 cazuri de infecţii respiratorii acute severe, cu 6 mai multe faţă de săptămâna precedentă, şi cu 18 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.
De la începutul sezonului 2019-2020 au fost înregistrate 2 decese confirmate cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09. Totodată, au fost confirmate 165 cazuri de gripă, 19 cazuri de gripă cu virus AH3, 19 cazuri de gripă cu virus AH1, 20 cazuri de gripă A nesubtipat și 107 cazuri de gripă cu virus B.
Până la data de 12 ianuarie 2020 au fost vaccinate antigripal 1.427.519 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.