Newsflash
Știri

Diagnosticarea melanomului, o cursă contracronometru

de Cristina GHIOCA - mai 20 2022
Diagnosticarea melanomului, o cursă contracronometru

O aluniţă traumatizată îţi dă o perioadă de graţie de 30 de zile, după care virează către o formă de cancer, a atras atenţia, recent, dr. Alin Nicolescu, secretar general al SRD.

melanom p2Societatea Română de Dermatologie (SRD) a dat startul, în 12 mai, ediţiei de anul acesta a campaniei Euromelanoma. Acţiunea se desfășoară sub sloganul „Riscul de cancer cutanat: nu este vorba de ani, ci de kilometrajul UV” și urmărește trei direcţii – prevenţie, informare și conștientizare.

„Se dorește o educaţie a publicului în ceea ce înseamnă viaţa de zi cu zi, în ceea ce înseamnă să nu ignori anumite leziuni și semne care ar putea să apară, mai ales că în melanom timpul este esenţial. Se spune că o aluniţă traumatizată îţi dă o perioadă de graţie de 30 de zile, după care virează către o formă de cancer. Iar melanomul este una dintre cele mai agresive forme de cancer, cu o rată mare de mortalitate”, a subliniat dr. Alin Nicolescu în cadrul conferinţei de lansare a campaniei.

Consultaţii în centre dermatologice

Campania își propune, între altele, ca oamenii să își înţeleagă propriul profil de risc de cancer de piele, să renunţe la mentalitatea că trebuie să se protejeze de radiaţiile UV doar atunci când merg la mare sau la ștrand și, mai ales, să înveţe să își autoexamineze aluniţele, monitorizând orice schimbare în dimensiunea, culoarea și forma lor.

În cadrul campaniei vor fi organizate mai multe acţiuni. În perioada 12 mai-29 iulie, principalele centre dermatologice din ţară (Cluj, Brașov, Craiova, Constanţa, Sibiu, Târgu Mureș, Iași, Sibiu, Oradea, București) vor oferi consultaţii tuturor persoanelor interesate care se prezintă în aceste unităţi pe baza unui bilet de trimitere. În Capitală, consultaţiile vor fi oferite de Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Elias, Spitalul Victor Babeș, Spitalul Militar.

Acţiuni pe litoral

Totodată, în perioada 14-21 august, va avea loc o nouă ediţie a campaniei „Asumă-ţi să fii sănătos!” organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD) și Societatea Română de Endocrinologie în cinci staţiuni de pe litoral – Costinești, Neptun, Saturn, Mangalia și Vama Veche.

„Campania de anul trecut s-a bucurat de participarea a 24 de medici rezidenţi și specialiști care au petrecut peste 300 de ore în corturile amplasate pe litoral, oferind consultaţii medicale de screening dermatologic. [Anul acesta] Vor fi [și] 15 medici rezidenţi și specialiști care vor participa la aceste acţiuni pentru a stabili riscul de fractură majoră osteoporotică și a fracturii de șold”, a arătat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul
UMFCD.

Citiți și: S-a lansat campania de conștientizare a AVC

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe