Deschisă nu cu mult
timp în urmă, Peisaj infinit, personala pictorului Emil Dobriban, trezeşte interesul aşteptat, firesc în contextul
notorietăţii de care se bucură plasticianul. Artist solar şi de o vitalitate ieşită
din comun, Emil Dobriban are darul de a picta lucrări care nu doar înfrumuseţează,
ci, printr-o extindere firească, bucură priviri şi suflete, educă şi înnobilează
orice colecţie. În cazul de faţă, beneficiar este spaţiul de artă contemporană m2 din
cadrul Clinicii Medicală II, condusă
de prof. dr. Dan Dumitraşcu, spaţiu
generos prin dialogurile artistice iniţiate, intrat deja în conştiinţa
iubitorilor de artă, români şi străini deopotrivă.
Conferenţiar în cadrul departamentului de
pedagogia artelor plastice şi decorative, Facultatea de Arte Plastice,
Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Emil Dobriban este la ora actuală
unul dintre cei mai activi plasticieni ai momentului. Activ înseamnă nu numai
cursuri, conferinţe şi prezenţe expoziţionale personale sau colective (pictură,
grafică, mail art, performance), ci mai mult. Înseamnă şi implicarea în cunoaşterea
şi aprofundarea conceptului Land art,
Emil Dobriban fiind printre puţinii artişti plastici preocupaţi cu adevărat de
această artă care îmbină ingineria, ecologia şi artisticul, relaţia omului cu
mediul înconjurător.
Am avut prilejul să văd multe dintre expoziţiile
în care lucrările lui Emil Dobriban au făcut să curgă multă cerneală, şi este
suficient să amintesc Ceaţa – Fog –
Brouillard (2011), Primăvara la Petreştii
de Sus (2012), Salon pe Balcon (2012), Symphony in Blue (2014), expoziţii pe axa Oradea–Miercurea Ciuc–Doorn (Olanda), Debrecen
(Ungaria)–Cluj-Napoca– Bucureşti–Budapesta.
Apropierea de natură este, ca să revin
astfel la „Peisaj infinit“, pretext de tot atâtea călătorii spirituale prin spaţii
mai mult sau mai puţin cunoscute şi/sau umblate. Este şi motiv de inspiraţie în
tablouri de largă respiraţie cromatică, culori vii şi puternice, dar egale ca
tensiuni, egale ca dozări, tuşe viguroase, forme şi volume din cele mai diverse
– „Pruni, Homorod“, „Diagonala albastră“,
„Câmpie“, „Ploaie în Slovacia“, „Peisaj vâlcean“ –, conferind lucrărilor plusul
de expresivitate necesar, acel spectacol fabulos pe care numai natura îl oferă.