În Marea Britanie, acolo unde COVID-19, infecția cu noul coronavirus, a determinat moartea a peste 20.000 de oameni, o boală misterioasă apărută la copii provoacă și mai multe motive de îngrijorare.
Oamenii de știință australieni spun că descoperirea unei posibile asocieri între o boală inflamatorie (boala Kawasaki) la copii și noul coronavirus are implicații importante în ceea ce privește dezvoltarea unui vaccin eficient pentru COVID-19, scrie abc.net.au.
Totul a plecat de la faptul că autoritățile britanice au raportat că 12 copii, dintre care unii au fost testați pentru depistarea COVID-19, au fost grav bolnavi și internați în spital, având o inflamație severă în corp.
Din acest motiv, National Health Service din Marea Britanie a emis o alertă care avertizează că această condiție ar putea fi asociată cu COVID-19 la copii sau că „ar putea exista un alt patogen infecțios neidentificat încă asociat cu aceste cazuri”.
Presa străină scrie că acei copii au avut simptome similare cu cele ale sindromului de șoc toxic și o patologie numită boala Kawasaki. În plus, acești copii au avut dureri abdominale, simptome gastrointestinale și inflamație a mușchiului cardiac.
Plecând de la aceste date, oamenii de știință au vrut să afle mai multe despre faptul că acești copii cu vârste sub 15 ani au dezvoltat această boală inflamatorie și dacă aceasta a fost corelată cu COVID-19.
„Trebuie să îi studiem pe acești copii deoarece încă nu înțelegem pe deplin de ce copiii par să dezvolte această infecție (COVID-19) mai puțin decât adulții, dar în același timp de ce unele persoane au aceste reacții neobișnuite”, a declarat profesorul Peter Collignon, medic specialist în boli infecțioase și microbiolog.
Acesta mai spune că este vital ca oamenii de știință să înțeleagă ce anume se întâmplă în organismul acestor copii în căutarea unui vaccin care ar putea să funcționeze bine pentru toate grupele de vârstă.
Sursa foto: pixabay.com
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe