Dr. Margareta Călugăru e
specialist în epidemiologie și lucrează de mai mult de un deceniu în cadrul
Autorității Sanitar-Veterinare din județul Gorj. Aici protejează sănătatea
oamenilor dinainte ca ea să fie pusă în pericol. Nu sunt satisfacții evidente.
Medicina preventivă din cadrul ASV înseamnă multe controale, protocoale,
rapoarte, ghiduri și evidențe, și aproape niciun contact cu pacienții.
Nu
toată lumea a rămas
– Cum
ați ajuns să lucrați ca medic în cadrul ASV?
–
Am absolvit medicina la Timișoara și a urmat perioada de stagiatură, un an de
dispensar într-o comună din județ, apoi specializarea în epidemiologie la
București, timp de patru ani. În 1999, am obținut titlul de medic specialist.
Inițial am lucrat la direcția de sănătate publică, am fost șefa biroului de
avize și autorizații, după care am beneficiat de protocolul încheiat între
Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și Ministerul Sănătății, prin care
primii au preluat medici cu specialități preventive și am intrat în rețeaua de
control în siguranța alimentelor. A fost puțin înainte de aderarea României la
Uniunea Europeană. E o adevărată armată de medici de medicină umană care
lucrează în această rețea de control al alimentelor, dar despre ei nimeni nu
spune nimic. Din 2009, ca să nu îmi pierd definitiv abilitățile medicale, am
început să lucrez ca epidemiolog la un furnizor privat de servicii de dializă
în Gorj.
– Ce
v-a făcut să vă angajați ca funcționar și nu într-un spital?
–
Practic, m-am dus ca în neant, nu știam ce se va întâmpla. Eu am fost
transferată pe protocol înainte de a intra în vigoare serviciul de siguranță,
am fost primul om care a intrat în serviciul de siguranță la nivelul județului
Gorj. Și, timp de patru luni, eram „fiica ploii“ aici, nu se știa exact ce
urmează să fac. Am luat-o de la zero în 2004, după care lucrurile s-au
amplificat, s-au aglomerat. E adevărat că nu toată lumea a rămas, inițial am
fost trei medici, ceilalți doi au plecat, și-au cumpărat cabinete, au ieșit din
sistem. Puteam să mă reîntorc, ca epidemiolog, în rețeaua de sănătate publică,
dar am preferat să rămân aici.
–
Ce presupune munca în domeniul siguranței alimentelor?
–
Avem programe de supraveghere a alimentelor și a unităților din industria
alimentară. De exemplu, eu m-am ocupat de partea de prelevări de produse
alimentare în cadrul programelor finanțate de stat și am avut controlul contaminanților
în produse, controlul alfatoxinelor, al micotoxinelor în general, fructe,
produse de panificație, controlul reziduurilor de pesticide în fructe și
legume, al aditivilor, al prezenței organismelor modificate genetic în
produsele din soia și porumb. Și toate acestea s-au desfășurat și se desfășoară
în laboratoare autorizate, acreditate pe teritoriul comunității, pe metodele
europene de control al alimentelor. Pe lângă acestea, avem multe activități de
control, de evaluare a unităților în funcție de risc. Participăm alături de
ingineri și de celelalte categorii profesionale din direcție la aceste
controale.
– Ce
rol aveți ca medic în cadrul direcției?
–
Sunt, printre altele, responsabilă pe partea de sistem rapid de alertă. Este un
sistem care funcționează la nivelul comunității europene și are responsabili în
fiecare județ. Pe partea de prelevări, mă ocup de comunicarea cu punctul național
de contact și cu partea din autoritate care se ocupă de controlul contaminanților
și îl transmite către autoritatea europeană de siguranță alimentară. Sunt multe
raportări, în formate specifice. E destul de mult de lucru și complicat. Pe
lângă faptul că suntem încadrați ca funcționari publici, iar asta implică o
serie de obligații. Mult timp n-am putut să practic profesia mea de bază, de
epidemiolog, pentru că nu era permis să avem alte activități, cu excepția celor
didactice.
Anchetele
epidemiologice și munca de-a detectivul
– Ce
fel de nereguli depistați în controalele efectuate?
–
În primul rând, sunt cerințele de igienă și de siguranță alimentară. Mai sunt
cerințe speciale pentru produsele alimentare stabilite prin regulamente
europene, care inițial au fost transpuse în reglementări naționale, dar
ulterior le-am invocat direct în forma originală, de regulament european. Și
sunt cerințe specifice produselor alimentare, pentru încăperile de depozitare,
suprafețele care vin în contact cu produsele... M-a ajutat mult că făcusem, în
timpul rezidențiatului de epidemiologie, partea de igienă a produselor
alimentare la Institutul Cantacuzino și la Institutul de Sănătate Publică.
– De
ce era necesar să fiți medic ca să vă ocupați de aceste lucruri?
–
Nu știu exact cum au fost gândite inițial aceste posturi. Ce facem noi fac, în
mare, și inginerii alimentari, o parte și medicii veterinari. Nu pot să zic că
am făcut ceva cu totul special. Cu excepția anchetelor epidemiologice, la care
colaborăm cu cei din direcția de sănătate publică. De exemplu, în toxiinfecții
alimentare, avem protocoale încheiate cu DSP, prin care, în cazul unei situații
de risc, noi avem în vedere mai mult alimentul, iar cei care vin de la DSP fac
partea de anchetă a personalului care a manipulat alimentul respectiv.
– Au
fost situații mai serioase?
–
Da, am avut cazuri de toxiinfecții la nivelul unor creșe și grădinițe sau chiar
consum de alimente din supermarketuri și hipermarketuri care pregătesc și
alimente. Și am făcut de fiecare dată anchete comune, care au și generat alerte
pentru situațiile respective. Avem trei-patru situații pe an de acest fel.
Șefii
de secție nu vor fi de partea voastră
– La
unitatea de dializă ce rol aveți ca epidemiolog?
–
Un serviciu de dializă nu poate funcționa fără epidemiolog. Acesta are rolul de
stabili un plan pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale și de a participa la
elaborarea unui plan de igienizare a unității și, nu în ultimul rând, controlul
bacteriologic al unității de dializă. Am de prelevat săptămânal probe din
saloane, de pe aparate, de pe tubulatura aparatului de dializă, de pe mâinile
personalului, este un control constant. Și probe din apa care traversează
aparatele și, în general, toată stația de dializă. Avem prevederi speciale
pentru fiecare virus transmis prin sânge, cuprinse într-un plan de igienă
adaptat centrului de dializă. Lucrurile sunt foarte bine organizate aici,
bolnavii vin de trei ori pe săptămână, aduși de o ambulanță specială. Nu aș
avea de ce să mă plâng. Dacă așa ar fi și epidemiologia de spital, ar fi o
plăcere, m-aș muta cu drag la spital. Dar nu cred să fie așa.
– De
ce spuneți asta?
–
Este destul de dificil să fii epidemiolog de spital. Eu țin minte cum în
rezidențiat profesorul Ciufecu ne spunea: „Vedeți că veți fi voi și restul
lumii. Așa se împarte lumea într-un spital, s-ar putea să aveți probleme cu
ceilalți medici, discuții, mereu veți fi de cealaltă parte a baricadei, veți
dori să impuneți anumite reguli și șefii de secție nu vor fi de partea
voastră“. Am avut foarte mulți colegi care au făcut și o a doua specializare și
s-au reorientat, pentru că epidemiologia e o specialitate cam ingrată. Nu
neapărat m-am ferit de lucrul ăsta, dar a fost și vorba de obișnuință. M-am obișnuit
cu ce fac acum și nu îmi pare rău.
Idealuri
cât mai roz
– Când
ați ales medicina, vă imaginați că veți lucra în spital?
–
Sigur că da. Cred că nimeni nu începe facultatea asta cu gândul că va face
medicină preventivă. Toată lumea este animată de idealuri cât mai roz, în care
vindecă o grămadă de pacienți și le sunt toți profund recunoscători. Oricum,
noi eram mai visători și poate mai naivi decât cei de-acum.
– Ce
satisfacții profesionale aveți acum?
–
Sunt bucuroasă că, la centrul de dializă, colegii mei îmi cer părerea când apar
situații mai dificile. Au fost cazuri de infecție cu Clostridium difficile,
cazuri de varicelă. Și chiar dacă, pe moment, n-am să le dau un răspuns, voi
alerga sigur la cărți, discut cu colegii, mă mobilizez să aflu și să le dau
cele mai bune răspunsuri. Chiar îmi face plăcere acest lucru. E un pic de
investigație aici, un pic de stofă de polițist. Iar în ceea ce privește
activitatea mea în cadrul DSV, este o muncă importantă din perspectiva prevenției.
Am avut nenumărate situații de criză, cazurile cu aflatoxina din lapte, acum
doi ani, când s-au aruncat tone de lapte pe câmp, pește contaminat cu metale
grele, pește contaminat cu Salmonella, retrageri de pe piață, din marile
supermarketuri. E satisfacția de a ajunge să previi concret o boală înainte de
expunerea pacientului.