În România, sunt specialităţi medicale unde,
în loc să existe o singură organizaţie
de specialitate puternică, sunt două, trei sau chiar mai multe, fiecare cu
reuniunile proprii. Pentru medici, această fragmentare creează dificultăţi, iar
animozităţile existente între vârfurile specialităţii, cele care au dus la
formarea mai multor societăţi, sunt apoi perpetuate. Care sunt dezavantajele
acestei situaţii? (Dr. A. M.)
Dreptul
la asociere este fundamental într-o democraţie, iar fragmentarea la care se
referă întrebarea trebuie salutată ca o expresie a exercitării sale. Mai
important mi se pare faptul că rezultatele cercetărilor medicale din România
sunt prezentate, în fiecare an, într-o măsură covârşitoare, la reuniunile
acestor asociaţii profesionale. În domeniul medicinii interne şi subspecialităţilor
sale, se organizează reuniuni anuale ale interniştilor (la Căciulata, în
aprilie), diabetologilor (la Sibiu, în mai) şi cardiologilor (în septembrie, la
Sinaia), pentru a nu le menţiona decât pe cele mai importante. Există cel puţin
trei asociaţii ale endocrinologilor, două ale diabetologilor, o jumătate de
duzină de societăţi ale chirurgilor şi câteva asociaţii ale medicilor de
familie. O organizare tribală, poate utilă pentru întărirea identităţii, dar
contrarie promovării relaţiilor interdisciplinare şi colaborărilor instituţionale,
care sunt cheia progresului în medicină.
Un
model diferit este cel adoptat în Statele Unite, unde, pe lângă congresele
societăţilor de profil, sunt organizate reuniuni ale American Federation for Medical Research în fiecare primăvară, la
Washington, D.C., la care participă cercetători din toate disciplinele. Cheia
de boltă a acestor congrese este prezentarea, în sesiuni zilnice de postere, a
noilor cercetări. Conform tradiţiei, congresele încep întotdeauna vineri seara,
cu o sesiune de postere combinată, în aceleaşi uriaşe săli de bal de la hotelul
Omni Shoreham, cu o wine and cheese
reception. Sunt prezentate aproximativ 600 de postere, grupate pe specialităţi,
într-o atmosferă caldă, prietenoasă, în care un rezident poate vorbi de la egal
la egal cu decanul unei prestigioase facultăţi şi în care membri celebri ai National Academy of Sciences / Institute of
Medicine sunt luaţi la întrebări de studenţi. În următoarele trei zile, şuvoiul
participanţilor se va împărţi în zeci de săli pentru prezentări orale,
ateliere, simpozioane, deschise tuturor, în care este încurajată interacţiunea
dintre participanţi, fără deosebire de vârstă sau statut profesional.
Cred
că acest model, interdisciplinar şi egalitarian, poate fi introdus cu folos şi
în România, sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale, în colaborare cu societăţile
specialiştilor, facultăţile de medicină, instituţiile guvernamentale care finanţează
cercetarea medicală din România şi reprezentanţii celor şapte reviste medicale
recunoscute ISI şi indexate în PubMed: înfiinţarea
unei Romanian Federation for Medical
Research. Alegerea lucrărilor pentru prezentare ar trebui să fie foarte
exigentă şi urmată de publicarea lor într-una din revistele menţionate.
Sesiunile tematice ar putea fi organizate de fiecare societate în parte, în
timp ce keynote lectures ale unor
personalităţi din ţară şi străinătate ar deveni accesibile tuturor participanţilor.
Congresul ar creşte eficienţa unor simpozioane de interes general pentru
tinerii cercetători, indiferent de specialitate, cum ar fi Writing for Publication, Applying for Grants sau Post-Doctoral Training Abroad. În jurul
congresului, ar putea fi organizate întâlniri de lucru ale societăţilor de
specialitate, ale profesorilor de medicină, ale doctoranzilor, ale studenţilor
interesaţi în cercetare şi, desigur, adunarea generală a Academiei de Ştiinţe
Medicale. Sunt convins că un asemenea congres ar constitui un magnet pentru
firmele de medicamente şi echipament medical, care ar putea contribui financiar
şi ar fi compensate cu spaţiu expoziţional. În sfârşit, congresul Romanian Federation for Medical Research
ar fi calea cea mai firească pentru a crea atât de necesarele punţi de legătură
cu diaspora ştiinţifică românească.
Aequanimitas este titlul unui discurs rostit în 1889 de
sir William Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord;
semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt.