Newsflash
Știri

Reabilitarea medicală ar trebui inclusă în Strategia Națională de Sănătate

de L. Budin - oct. 17 2022
Reabilitarea medicală ar trebui inclusă în Strategia Națională de Sănătate

Preşedintele Societăţii Române de Reabilitare Medicală, Mihai Berteanu, a propus includerea acestei specialităţi în Strategia Naţională de Sănătate 2022-2030.

Specialitatea este obligatorie pentru reintegrarea pacientului în familie şi în societate, a subliniat dr. Mihai Berteanu la cel de-al 45-lea Congres Naţional de Reabilitare Medicală care a avut loc la Bucureşti, informează Agerpres.

congres-reabilitare-medicala
Al 45-lea Congres Național de Reabilitare Medicală
Foto: Facebook Societatea Română de Reabilitare Medicală

 

Orice afecţiune cronică sau accident sever duce la pierderea unor abilităţi, ceea ce determină un grad mai mare sau mai mic de dizabilitate. Intervenţia de a reabilita persoana este nu numai logică, ci este o necesitate şi, nu în ultimul rând, un drept al persoanei, conform OMS şi Convenţiei ONU a Drepturilor Oamenilor cu Dizabilităţi. Reabilitarea va ajuta persoana să ducă o viaţă independentă, să se reintegreze în familie şi în societate şi să se bucure de o calitate bună a vieţii. Din acest motiv, am propus ca reabilitarea medicală să fie inclusă în Strategia Naţională de Sănătate 2022 – 2030”, a afirmat Berteanu, citat într-un comunicat.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a evidenţiat, la rândul său, necesitatea integrării mai rapide a celor mai noi şi inovatoare descoperiri în actul medical.

Consilierul prezidenţial Diana Păun a amintit că nevoia de reabilitare a crescut la nivel mondial, iar ritmul accelerat al inovării digitale a permis accesul pacienţilor la servicii de calitate.

În contextul îmbătrânirii populaţiei, unul dintre principalele noastre obiective este dezvoltarea domeniului de recuperare medicală. Acest lucru se poate face printr-o colaborare integrată şi prin utilizarea celor mai noi tehnologii minim invazive pentru o reinserţie în familie şi în societate cât mai rapide. Această specialitate va întregi actul curativ al celorlalte specialităţi. Am mare încredere în specialiştii noştri din acest domeniu, de aceea am regândit valoarea contractelor şi a pachetelor disponibile cetăţenilor începând cu anul 2023 şi translatarea serviciilor de specialitate a venit ca un lucru firesc”, a transmis preşedintele CNAS, Adela Cojan, citată în comunicat.

Conform Societăţii Române de Reabilitare Medicală, în ţara noastră sunt peste 1.500 specialişti în medicină fizică şi de reabilitare şi peste 350 de rezidenţi în pregătire, fapt care asigură atât dezvoltarea şi pe viitor a specialităţii, cât și premisele ca persoanele cu dizabilităţi să beneficieze de servicii medicale de înaltă calitate.

Celule cerebrale umane implantate la șoareci ajută la studiul tulburărilor psihice

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe