Un exemplu este
romanul Lʼoiseau-lyre
(Pasărea-liră) publicat de Edmond
Jaloux,
membru al Academiei franceze, în anul 1938. Personajul principal al
romanului este Gregory, un psihiatru al cărui diagnostic de
psihastenie este confirmat de autoritatea profesorului universitar
Bronart, care îi prescrie singurul tratament eficace pe atunci:
repaosul și schimbarea decorului. Părăsindu-și cabinetul său
parizian de consultații, Gregory
își ia concediu de odihnă, pe
care-l petrece într-o vilă din vecinătatea Nisei. La început,
simptomele mentale nu se lasă ușor îndepărtate, astfel că
psihastenicul continuă să aibă tulburări de somn, tulburări de
dispoziție, idiosincrazii pentru contactele sociale, apatie și
anhedonie.
În prima dimineață după
instalarea în vila de pe drumul spre Cimiez, Gregory părea că este
în stare să privească viața cu alți ochi și să risipească
indispoziția care-l făcea să se considere un om terminat. Se vedea
cuprins într-o colivie de soare ale cărei bare luminoase vibrau în
jur, animate de o lume fremătătoare. Oricât de intens ar fi fost
disconfortul, își simțea buna dispoziție revenindu-i, la privirea
grădinii plină de voioșie naturală. Cerul albastru, invizibil la
Paris datorită fogului, reflecta o pace care îndemna la renunțarea
a tot ce fusese esențial până atunci și la adoptarea aceleiași
imobilități reactive pe care o adoptă unii arbori în fața
soarelui, cu coroana nemișcată de vreo adiere.
În următoarele zile, mizantropia i
s-a risipit vizitând societatea din vila învecinată aparținând
pictorului Vincent Dalmaric, un fost prieten al tatălui său. Aici
l-a întâlnit pe Hervé, fiul acestuia și romancier care se
afirmase precoce, alături de Claude Bigueux, un pictor rival cu
gazda, care avea un băiat – Roger și o fiică – Valentine.
După un timp, tocmai atunci când se
considera vindecat, apare o nouă agravare a stării sale, ce
coincide cu o bruscă pălire a soarelui și cu norii care au
invadat, livizi, cerul, purtând amenințări nedefinite. Din nou,
Gregory este cuprins de senzația de prăbușire, cu teroare
crescândă de viață. Irațional și irezistibil, avea credința că
nu există pe lume un loc destul de liniștit, destul de retras,
destul de umbrit pentru a obține senzația de securitate. Avea un
impuls de a se vârî în măruntaiele pământului pentru a se feri
de toate, la adăpost de orice privire și orice raționament.
Privind pe fereastră în grădina care înflorea, era cuprins de
teama halucinantă că toate florile se vor ofili și vor cădea, sub
adierea vântului sfâșietor. Orice lucru i se părea un prilej de
suferință, orice acțiune devenea funestă, inclusiv amintirea
celor ce trăiseră și muriseră sau gândul la cei care urmau să
se nască și să moară de asemenea.
În acest pasaj pe care l-am reprodus
aproximativ, se găsește definiția literară a melancoliei. Cu
toate că face apel la toate cunoștințele sale de psihiatru
dobândite îngrijind pacienți cu suferințe asemănătoare, lui
Gregory îi era teamă de vindecare, ca și cum aceasta l-ar fi expus
la pericole, la suferințe, la tentații mai rele ale bolii, care
oricât de penibile au putut fi, păreau că îl pot proteja,
dominându-l, într-un straniu circuit de neplăceri ce păreau jocul
unui spirit malefic.
Încolțindu-i în minte credința că
toate suferințele sale sunt consecința răzbunării unei entități
care-l pedepsea pentru faptul că în cursul celor patru ani de
practică a psihiatriei oferise ajutorul semenilor săi care sufereau
de psihastenie, pacientul-doctor descoperea nuanța delirantă a
gândurilor sale.
În cursul nopților de insomnie,
zgomotele plăcute ale grădinii, care în primăvară șopteau
secret că unirea dintre cer și pământ era aproape, nu reușeau
să-i îndepărteze gândurile care repetau cu groază prognosticul
după care totul era terminat și vindecarea nu va veni niciodată.
În acest moment apare Patricia Gribble, o turistă din Anglia care
frecventa familia pictorului Dalmaric și cu care doctorul
psihastenic înfiripă o relație. Vizitele ei îl ajută să-și
risipească gândurile negre și chiar se stabilește o atracție
reciprocă între cei doi. Însă Gregory nu știe dacă s-a
îndrăgostit de ea sau dacă ea simte o afecțiune deosebită pentru
el.
Un incident de o deosebită
importanță este vizitarea unei minigrădini zoologice, pe care
Hervé o ținea în fundul domeniului. Aici se afla închisă o
pasăre-liră, adusă de negustori din Noua Zeelandă. Nesuportând
captivitatea, pasărea este găsită într-o dimineață zăcând
fără suflare. Pasărea-liră este un simbol care dă titlul
romanului, semnificând dispariția frumuseții în urma lipsirii de
libertate.
După această întâmplare, un nou
personaj intră în scenă, și anume Valentina Ayrault – soția
divorțată a unui confrate al doctorului, pe care Gregory o
întâlnește întâmplător într-o plimbare la Nisa pe Promenade
des Anglais. Întâlnirea are drept consecință invitația în
salonul acesteia, unde personajul principal pătrunde în intrigile
sentimentale ale unei alte societăți pitorești. În ciuda părerii
sale proaste despre Valentina, Gregory o prezintă lui Hervé, care
este atras puternic de ea.
În sfârșit, pacientul scrie
profesorului Bronart că se simte mult mai bine și îi cere acestuia
permisiunea de a se întoarce la Paris. După mai mulți ani în care
și-a recâștigat clientela pe care aproape o pierduse, face o
vizită la Nisa, chemat în consult la un bolnav foarte important,
prilej cu care se reîntâlnește cu Hervé. Acesta, căsătorit cu
Valentina, spre nemulțumirea lui Gregory, devenise un scriitor
ratat, așa cum dovedea ultimul său roman de slabă calitate. De la
el, doctorul află ce s-a întâmplat cu membrii celor două
societăți pe care le-a frecventat. Patricia se întorsese în
Anglia, de unde nu mai dăduse niciun semn de viață, pictorul
Vincent Dalmaric se ratase și el, decedând în final în urma unor
repetate accidente vasculare cerebrale. În salon era expusă,
împăiată sub o cușcă de sticlă, pasărea-liră.
