Pe fondul unor noi ştiri despre români infractori în Italia, mi-am dat seama că nu am auzit încă despre asistenţi medicali români care să fi comis erori profesionale în această ţară. Şi asta, deşi, conform Biroului EURES Italia, în peninsulă lucrează, legal, câteva mii
de asistenţi medicali români. (...)
Nici de la colegii din Anglia nu am auzit despre asistenţi români care să fi avut abateri disciplinare sau să fi făcut greşeli profesionale. Poate că până acum în urmă cu un an-doi aş fi fost tentat să cred că abaterile nu există pentru că mulţi asistenţi români lucrează în străinătate, în general, pe posturi inferioare calificării de acasă, sub supraveghere şi fără posibilitatea implicării şi deciziei profesionale. Este o opinie care încă mai persistă şi, din nefericire, încă este promovată. După întâlnirile cu reprezentanţii organizaţiilor profesionale din Italia, Anglia, Irlanda, Spania etc. am realizat că această idee este total greşită.
Asistenţii medicali români care sunt dispuşi să înveţe cum să se adapteze unor condiţii noi de muncă, într-un mediu străin de experienţa lor de o viaţă, care au disponibilitatea să caute un loc de muncă până îl găsesc pe cel potrivit pentru ei şi mai ales cei care reuşesc să depăşească în primul rând propriile preconcepţii legate de pregătirea profesională, de naţionalitate etc., îşi pot găsi, în final, un loc de muncă în orice ţară din Europa cel puţin. Că asistenţii medicali din România sunt apreciaţi şi căutaţi cel puţin în Italia m-a convins incontestabil directorul de personal al unei unităţi medicale din regiunea Lombardia – o unitate care face parte din cel mai mare şi mai bine cotat lanţ de unităţi medicale private din Italia. Acesta spunea că ar lucra numai cu asistenţi din România pentru că, spre deosebire de mulţi profesionişi din alte state, conaţionalii noştri pun suflet, se implică, sunt dornici să fie mai buni în fiecare zi, iar locul de muncă înseamnă pentru ei mai mult decât executarea unor sarcini de serviciu.
Nu cred că asistenţii medicali români lucrează cu mai mult profesionalism în unităţi medicale din altă ţară, decât în cele din România. Deosebirea este că acolo, oriunde ar fi acest loc, aceştia sunt trataţi ca profesionişti, iar condiţiile de la locul de muncă le permit să se desfăşoare ca atare. Mulţi din cei care au plecat într-o ţară din vestul Europei şi care au dus cu ei experienţa anilor lucraţi în spitalele româneşti s-au adaptat foarte rapid şi au fost integraţi ca profesionişti de excepţie. Nici nu ar putea fi altfel, când treci de la îngrijirea a zece bolnavi şi completarea unui dosar de hârtii în fiecare zi, la sarcini care privesc doi-trei pacienţi, când treci de la lipsuri care te obligă să improvizezi la dotări la care în ţară nu ai fi avut acces decât în clinici private de lux. În aceste condiţii, erorile profesionale sunt mai puţin probabile. Dar, mai important este că asistenţii români care lucrează peste hotare înfloresc din punct de vedere profesional, dar şi uman. Şi aceasta datorită respectului pe care îl simt din partea colegilor şi a echipei alături de care lucrează. Recompensele financiare le întăresc, încă o dată, convingerea că munca lor este importantă şi apreciată şi, mai mult, după cum spunea un asistent medical care munceşte în Italia de ani buni, „aici, dacă eşti bun, ajungi în funcţii de conducere fără relaţii şi eşti şi mai bine plătit“.
Revin la ideea de la care am pornit. Sunt asistenţii medicali români mai buni profesionişti când lucrează în orice altă ţară decât România? Nu. Sunt la fel, doar că, acolo, să fii profesionist este la îndemână, iar la noi este un efort zilnic.