Prof. dr. A. Ciurea: Foarte multă durere. În
toate domeniile. Oamenii suferă din toate punctele de vedere pentru că sistemul
de sănătate a fost reformat de foarte multe ori şi apar noi legi de parcă sunt
făcute împotriva populaţiei. În acest context, omul este disperat. A apărut o
idee – coplata. Cât s-a adunat? Câţiva firfirei. Pe de altă parte, discutăm de regionalizare şi, în contextul
acesteia, discutăm de centre de medicină. Dar nici nu e realizată
regionalizarea teritorială şi noi vorbim de centre de medicină. Nu s-a făcut
niciun studiu de fezabilitate şi noi punem bazele a opt centre regionale de
medicină? Pierdem timp, pierdem cerneală, pentru ce? Propun să ne bazăm pe ce
avem. S-a vehiculat în ultima perioadă ideea că nu acredităm spitalele! Este o
idee foarte bună – nu ai corespuns parametrilor impuşi, nu poţi avea grijă de sănătatea
oamenilor.
Spitalele au
probleme majore!
Prof. dr. A. Ciurea: Este foarte adevărat! Nu
poţi să ai grijă de sănătatea oamenilor când, de exemplu, într-un spital sunt câte
doi pacienţi în pat sau o toaletă este pentru patruzeci de pacienţi.
Despre managerii
spitalelor ce ne puteţi spune?
Prof. dr. A. Ciurea: Cei mai mulţi dintre ei
au fost „puşi“ politic. Concret, au ajuns manageri de spitale oameni care nu au
nicio legătură cu medicina. Sănătatea este un domeniu de care nu trebuie să ne
batem joc şi de ea depindem toţi, de la cel mai mic până la preşedintele ţării.
La Iaşi, în
martie 2012, s-au deschis porţile Institutului Regional de Oncologie, institut
unic în zona Moldovei. Dar nu este prea târziu?
Prof. dr. A. Ciurea: Foarte târziu! Trebuia
din anul 1989 deschis un astfel de institut. Oncologia este o mare problemă
pentru noi toţi. Atât bunicii, părinţii, cât şi copiii noştri sunt afectaţi
oncologic. Oncologia, la Iaşi, trebuia să aibă o experienţă de douăzeci de ani.
Oare de ce Clujul este înainte? O vină enormă este a Ministerului Sănătăţii şi
a guvernanţilor din Iaşi.
Vine o generaţie
de medici tineri pe care să ne bazăm?
Prof. dr. A. Ciurea: Vrem, nu vrem, trebuie să
vină, mai mult, noi, cei care avem experienţă, trebuie să-i ajutăm pe cei
tineri. Şi noi am fost tineri, am fost ajutaţi şi, recunosc, am fost şi biciuiţi.
Mă gândesc la profesorul Bagdasar Arseni care nu ne ierta nicio greşeală şi,
astfel, am învăţat să devin responsabil. Ca să ajungi sus trebuie să treci prin
foarte multe valuri şi tânăra generaţie trebuie ajutată, nu trebuie oprită.
Până unde poate
merge neurochirurgul şi care este relaţia acestuia cu divinitatea?
Prof. dr. A. Ciurea: Dacă nu ai credinţă, nu
ai voinţă, dacă nu ai voinţă nu poţi realiza ceea ce ţi-ai propus şi, de foarte
multe ori, mai ales în specialităţi de mare acurateţe, de microscop, eşti doar
tu şi pacientul. În cazul neurochirurgului, este specialistul şi creierul
bolnavului şi, aici, nu te ajută decât Dumnezeu. Înainte de operaţie, fiecare
dintre noi este bine să ne creăm câteva momente de reculegere pentru a ne gândi
la fiinţa supremă, la Creator şi să-l implorăm să ne ajute pentru a putea
efectua ceea ce ni s-a dat drept sarcină. Astfel, putem salva un semen al
nostru şi să-l redăm societăţii, funcţiei, dar mai ales familiei.
Ce ne lipseşte,
nouă, românilor, de nu înaintăm?