Domeniu de exprimare artistică relativ tânăr, fotografia a depăşit de mult
spaţiul studiourilor şi al atelierelor pentru a fi, practic, disponibilă
oricui, mai ales acum, în plină expansiune a mijloacelor digitale,
computerizate, de surprindere, prelucrare şi redare a imaginii. Dezavantajul
acestei explozii este o abundenţă uneori obositoare de cadre, o lipsă a
autocenzurii şi a căutării unor locuri, unghiuri şi condiţii prielnice care se
practicau altădată. Mai mult decât atât, uşurinţa cu care ne putem deplasa face
ca anumite teme, dintre cele ce ar putea fi încadrate în categoria „turistice“,
să pară complet epuizate din cauza intensei exploatări artistice, incapabile să
mai aducă ceva original. Şi totuşi, un subiect, care aparent nu mai poate oferi
nimic nou, prin viziunea şi trăirea celui care îl redă, reuşeşte să provoace
privitorilor dorinţa de a-l revedea în fotografii sau chiar în realitate.
Pentru a omagia Ziua naţională a Italiei, Muzeul Naţional al Ţăranului
Român împreună cu Institutul italian de cultură au dăruit publicului fidel o
colecţie de „Perspective romane“, în cadrul unei expoziţii de fotografie
realizată şi aşezată pe simeze de Rodica Marinescu, o nouă concretizare a
afecţiunii pe care autoarea o nutreşte pentru Cetatea eternă. La intrarea în
sala „Irina Nicolau“ perspectiva se deschide iniţial asupra pieţei Navona, ca
şi cum am pătrunde acolo prin porţile deschise ale Palatului Braschi (Muzeul
Romei). Mai departe însă încep să apară imaginile monumentale, surprinse de
undeva de sus, de pe terase, de pe coline, ori doar privind spre înalt la
turle, cupole şi acoperişuri. Modul în care sunt expuse este făuritor de efecte
şi emoţii puternice. Asemenea cadrelor succesive ale unui film, şirul
fotografiilor continuă. Fără rame, fără spaţii de demarcaţie. Din când în când,
prin suprapunere, câte un cadru iese în evidenţă: râul şi al său Lungotevere,
câte un detaliu din Pantheon, Villa Medici, Trinità dei Monti, Columna Traiană,
cupola Bazilicii „Sf. Petru“, Colosseum. Repere arhicunoscute, dar înfăţişate
nouă cu căldură, cu afecţiune şi, ca să păstrăm laitmotivul expoziţiei,
dintr-o perspectivă proprie autoarei.
Ici şi colo, în mijlocul sălii, câteva şevalete aşezate parcă la întâmplare
ne readuc cu picioarele pe pământ şi ne trezim plimbându-ne printre fântânile,
artiştii de ocazie şi comercianţii de artă, suflul vital al Pieţei Navona,
dincolo de mulţimea de turişti. Şi dacă periplul s-ar fi limitat doar la atât,
ar fi fost suficient ca să ne surprindă. Ne rotim însă privirea şi ajungem
instantaneu dincolo de Tibru, în boemul Trastevere. Este o abundenţă de imagini
şi o exuberanţă a vegetaţiei care pare că se revarsă din ferestre în afara
fotografiilor, pentru a umple de viaţă obişnuită şi de preocupări cotidiene –
un oraş care
tinde să ne inspire în primul rând respect şi admiraţie, prin
istoria şi tradiţia pe care le are în urmă-i. Aici însă simţim afecţiunea şi
genul de apropiere pe care ţi-l dă un loc unde ai putea să te integrezi, să
trăieşti, căruia ai putea ajunge să îi aparţii, dacă timpul şi circumstanţele
ar permite-o. E un Trastevere cu multe flori, vegetaţie, portocale, motorini,
ferestre deschise şi rufe întinse la uscat, un oraş vibrant în ciuda anilor şi
a tencuielii coşcovite ori a obloanelor de pe care se mai desprinde uneori
vopseaua. În sala mică ce îi este dedicată, pereţii tapetaţi practic cu imagini
au un impact atât de puternic, încât ajungi să fii realmente la Roma şi să
simţi că te plimbi pe acele mici străduţe surprinse de Rodica Marinescu, că
miroşi parfumul florilor ori al frunzelor care stau să se scuture.
Deşi la o privire rapidă s-ar zice că expoziţia oscilează numai între Piaţa
Navona şi Trastevere, în realitate ni se oferă mult mai mult. Avem parte de o
adevărată incursiune în Roma, într-o manieră specială, dată pe de o parte de
imaginile alese pentru noi, dar mai ales de modul deosebit de inspirat în care
ne sunt prezentate, într-o viziune curatorială unică.
