Peste 450 de studenți, profesori și cercetători de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara au participat la primul webinar despre vaccinarea împotriva COVID-19, adresat profesioniștilor.
Potrivit unui comunicat de presă, sesiunea de informare de tip webinar reprezintă una dintre acțiunile de comunicare incluse în strategia de vaccinare împotriva COVID-19 al cărei public-țintă îl constituie reprezentanții corpului medical (reprezentanți ai asociațiilor profesionale de medici și ai asociațiilor de pacienți, reprezentanți ai rezidenților și ai studenților la medicină, dar și de la nivelul Universităților de Medicină și Farmacie din România).
„Miercuri, 16 decembrie 2020, a avut loc primul webinar adresat profesioniștilor din domeniul sănătății organizat de Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) cu scopul de a oferi informații detaliate despre campania de vaccinare împotriva COVID-19”, se arată în comunicat.
În cadrul webinarului au vorbit colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, dr Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi vicepreşedintele CNCAV, prof. univ. Alina Bârgăoanu, expert European Didgital Media Observatory, Cătălin Ţucureanu, cercetător la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
Astfel webinarii vor fi organizate zilnic, până la data de 19 decembrie.
De asemenea, CNCAV a publicat o serie de Ghiduri de comunicare medicală: despre bolile care pot fi prevenite prin vaccinare anti-COVID și un material destinat medicilor specialiști de medicină de familie din România.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe