Newsflash
Știri

Premii pentru cadrele medicale care au avut o contribuție deosebită în pandemie

de L. Budin - apr. 10 2023
Premii pentru cadrele medicale care au avut o contribuție deosebită în pandemie

„Am reuşit să trecem peste această pandemie pentru că personalul medical a fost acolo”, a subliniat Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB).

Cadrele medicale care au avut contribuţii deosebite în timpul pandemiei de COVID-19 au fost premiate, vineri, 7 aprilie, în cadrul unei ceremonii organizate de Colegiul Medicilor Bucureşti şi Societatea Română de Microbiologie.

premiere-cmmb
Sursă foto: Facebook Colegiul Medicilor din Municipiul București

Premiile au fost acordate de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, și de prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinte Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a CMMB.

La eveniment au fost premiați și asistenți medicali, de către președintele Ordinul Asistenților Medicali din România, Mircea Timofte.

Discutăm tot timpul de resursele umane din sănătate şi trebuie să aducem şi un suflu pozitiv pentru a putea atrage oamenii să rămână în România şi să îşi desfăşoare activitatea în sistemul medical din ţara noastră. (...) Nu sunt pentru directori (diplomele - n.r.). Sunt pentru medicii sau asistenţii medicali care au lucrat în timpul pandemiei direct, au coordonat centre de evaluare. Ştiţi bine că în ultimul val al pandemiei am trecut cu mult mai multă uşurinţă şi fără victime la fel de multe ca în anul precedent. (...) Această idee a centrelor de evaluare a fost foarte bună, am lucrat foarte bine şi cu Direcţia de Sănătate Publică, cu spitalele care au lucrat pentru coordonarea acestor centre şi pentru diagnosticul pacienţilor”, a spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

Cei care vor primi aceste premii sunt fie membri ai Colegiului Medicilor Bucureşti, fie membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali.

Suntem la sfârşitul unei pandemii în care vaccinarea a fost un element important, care a făcut diferenţe şi a ajutat ca mult mai puţini pacienţi să ajungă în secţiile de ATI şi mortalitatea să fie mult mai mică după această intervenţie terapeutică. (...) Am reuşit să trecem peste această pandemie pentru că personalul medical a fost acolo, pentru că personalul medical a răspuns şi chiar la începuturile acestei pandemii fără să aibă multe lucruri din cele de care aveau nevoie”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană, la festivitatea de decernare a diplomelor.

Ea le-a mulţumit medicilor şi asistenţilor medicali care au reuşit să facă faţă unei situaţii care a reprezentat „o provocare pentru întreaga lume”.

Ziua Mondială a Sănătății, marcată la 7 aprilie

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe