Institutul Cervantes ne-a lansat, în plină
toamnă, invitația la o expoziție multimedia (deschisă până la 3 noiembrie) al
cărei titlu aparține, cert, unui alt anotimp: „Spre mare” (Hacia el mar).
Ilustrația de pe afiș trezea inevitabil în privitor nostalgii estivale și pofta
pentru vacanța viitoare. Cu totul surprinzător, odată intrați în universul
narativ vizual al Clarei Durán, artistă formată la Madrid, Chicago și Londra,
în prezent parte a echipei Muzeului Național de Artă Contemporană din
București, constatăm că povestea pe care a vrut să ne-o spună este de fapt o
parabolă plină de simboluri, metafore și analogii, în chei de lectură diferite,
care pornesc însă de la același element comun: apa.
Însăși sala de expoziții de la Cervantes a
suferit schimbări importante pentru a oferi publicului o experiență artistică
și spirituală complexă, care să incite și să stimuleze mai multe simțuri în
același timp. Totul a fost camuflat în gri, luminile din tavan au fost
îndepărtate, pentru ca atenția să fie concentrată numai asupra lucrărilor expuse,
fotografii redate pe pânză, îmbogățite cu tușe de acuarelă, pe care artista (și
curatoarea propriei expoziții) a ales să ni le împărtășească.
Renunțând la încadrarea rectangulară
clasică, Clara Durán a preferat perfecțiunea și caracterul etern și infinit al
cercului, pentru a înfățișa șase femei, șase râuri, în același timp șase
povești de viață pe care ni le putem imagina, dar și tot atâtea colțuri de
Românie pe care le cunoaștem sau ar trebui să le descoperim. O femeie
strălucește pe Jiu, alta respiră pe malul Ialomiței, una se ivește din Nera, în
vreme ce alta se trezește la Olt, una se balansează lângă Argeș, iar ultima se
dizolvă în Cerna asemeni Opheliei lui Millais. Dincolo de imagini, fiecare
poate merge cu gândul pe firul apei la vale, până la Dunăre și mare, sau în
amonte, la origini, la ritualuri ancestrale, credințe primitive și elemente
primordiale.
Instalația este completată de un film în
care tot apa este protagonistă, artista alăturând fiecărei lucrări câte un
poem, recitat în spaniolă, pe un fundal sonor sugestiv. Mai mult decât atât,
vizitatorul are ocazia să intre și în contact tactil, direct, cu apa, prin
intermediul unui bol tibetan care creează sunete și vibrații ce pun apa în
mișcare și induc o stare de concentrare propice meditației. Toate aceste
modalități de exprimare converg pentru a ne oferi posibilitatea intelectuală a
imersiei în mediul lichid care ne-a creat și pe care de prea multe ori nu știm
să îl prețuim și să îl protejăm cum se cuvine.
De altfel, mesajul civic legat de protecție
a mediului este unul dintre obiectivele subsidiare ale acestui proiect artistic
deosebit, pe care artista a ținut să îl împărtășească în mod nemijlocit
publicului său, odată cu ocazia lansării catalogului, dar mai mult prin
participarea la Noaptea albă a galeriilor de artă (NAG). A fost o ocazie ideală
pentru dialog, schimbat impresii în tihnă, cu atât mai mult cu cât noaptea cu
pricina a fost una de toamnă ploioasă, în care apa exista din abundență afară
și stârnea dorința de a rămâne la povești, într-un spațiu primitor, cald și
uscat.
