Luni, 20 ianuarie, a fost inaugurată Policlinica de Stomatologie Pediatrică din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Aceasta a fost închisă pentru reabilitare și modernizare.
Clădirea Policlinicii de Stomatologie Pediatrică din Iași a fost reabilitată la 45 de ani de la înființare și a fost dotată cu aparatură modernă. Valoarea totală a investiției a fost de aproape 9 milioane de euro, după cum a declarat prof. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, la inaugurare.
„Sursele de finanţare au fost într-o proporție covârșitoare venituri proprii ale Universității și alocările de la bugetul de stat prin Ministerul Educației. Policlinica renaște într-o formă modernă, asigurând cele mai bune condiții pentru învățământul clinic. Ne dorim ca studenții să beneficieze de un mediu de studiu la standarde internaționale. În același timp, Policlinica va continua să deservească copiii din Iași și din împrejurimi, contribuind la sănătatea orală a comunității locale”, a adăugat rectorul UMF Iași.
Policlinica are un amfiteatru, șase săli de curs și 41 scaune stomatologice echipate cu tehnologie de ultimă generație și este dispusă pe mai multe etaje. Aceasta a fost dotată cu echipamente în valoare de peste 7 milioane de lei, de la unituri dentare printre care și unul pentru persoane cu dizabilități, sistem avansat de imagistică cu raze X, sistem de radiografie și sistem de scanner intraoral până la manechine si consumabile tehnica dentara, videoproiector și ecran proiecție electric, informează reprezentanții UMF Iași, pe site-ul instituției.
Policlinica poartă amprenta profesorului Mircea Rusu, fondator al disciplinei de pedodonție și ortodonție la UMF Iași. „Policlinica construită în anii ’80 la inițiativa regretatului profesor Mircea Rusu era cunoscută și pentru frescele și desenele realizate de copii, care ofereau căldură spațiului medical. Odată cu reabilitarea, aceste elemente s-au pierdut, însă, în colaborare cu Universitatea Națională de Arte «George Enescu» din Iași, am realizat un proiect artistic prin care pereții interiori ai clădirii au fost redecorați.”, a arătat prof. dr. Viorel Scripcariu.
Fotografii: UMF Iași
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe